Actualitate
Datele Recensământului Populației și Locuințelor din 2021 arată că, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, populația este de 295 988 persoane, în creștere față de 2011, cu 9763 persoane (3,4%). Din totalul populației, 149 198 sunt femei (50,4%) și 146 790 sunt bărbați (49,6%). Din totalul populației rezidente, 37,6 % locuiește la oraș, iar 62,4 % în mediul rural.
Datele definitive ale RPL 2021 mai indică faptul că fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat. Vârsta medie la nivel județ este de 40,5 ani. Față de vârsta medie pe țară la RPL 2021, populația județului nostru are o vârstă medie mai mică cu 1,9 ani. În ierarhizarea județelor pe țară, Bistrița-Năsăud se plasează pe locul 4 după vârsta medie. Dintre județele Regiunii Nord-Vest, Bistrița-Năsăud are cea mai tânără populație.
Altfel, după starea civilă, 121.005 persoane sunt necăsătorite (40,9%), 137843 persoane sunt căsătorite (46,6%), 8% dintre persoane sunt văduvi, iar 4,5% sunt divorțați.
Din cele 23 671 persoane care au statut de văduv, 6 057 sunt bărbați și 17 614 sunt femei. La statutul de divorțat, din cele 13 469 persoane din județ, sunt 4. 762 bărbați și 8.707 femei.