- Când aţi mers pentru prima dată la colindat? Care a fost prima colindă pe care aţi spus-o la fereastra gazdei? Cu ce eraţi răsplătiţi?
Actualitate
- Povestea pomului de Crăciun. Când poposea în casă, cu ce îl împodobeaţi?
- Când a venit Moş Crăciun în casa dumneavoastră pentru prima dată ?
- Ce poveşti legate de Crăciun ştiţi de la bunicii şi părinţii dumneavoastră?
-Se află Crăciunul, cu toată salba de sărbători din preajma lui, în proiectele (scrierile) dumneavoastră?
Anchetă de Menuț Maximinian
...
Am fost prima dată a corinda, cum spuneam noi, în vremea când iarna era iarnă, acoperind satul Ulmeni cu mantia
grea a omătului, ce scârția sub picioarele noastre. Uneori
corindam doar cu sora mea, Valeria Ana, alteori ne alăturam unor cete de copii. Când mergeam doar noi, fetele Trif,
corindam doar vecinii și neamurile. Prima corindă a fost:
„Veniți astăzi copilași să saltăm, să saltăm/De nașterea lui
Christos să ne bucurăm, să ne bucurăm/!”. Am împodobit
bradul de Crăciun în fiecare an, era sarcina noastră. Bradul
era fixat într-o cameră neîncălzită, să reziste cât mai mult.
Aveam câteva baloane de pom (globuri), de care aveam
mare grijă să nu se spargă, le am și acum în casa părintească din Ulmeni. Erau la bold(magazin) și râvnitele bomboane
„Salon”, îmbrăcate în staniol. Când au apărut steluțele, ce
aprinse erau mici artificii, puneam ici și acolo câte una, dar nu aveam voie să le aprindem,
decât în seara de Crăciun, un pthic. Când pomul era gata, întindeam fășii de votă (vată) ca
el să pară încărcat de nea.Moș Mniculaie a venit o singură dată. A bătuttare în ușa de
la cohee(bucătărie). Privind spre Moş Mniculaie, am încercat să articulez: „Bine ai venit,
moşule!”.Mama vorbea și în locul meu, în timp ce aşază blidele pe masă, punând oiaga
cu ţuică, lângă Moşu’. Bunica pthicura oloi (ulei) pe picioici, din oiaga cu oloi de floare. De
când au intrat ai mei cu pământul în colectivă (C.A.P.), nu mai aveau unde să samene flori
de soare şi se ciuntase(tăiase) şi oloiul. Bunica se îndreptă spre lampa cu fotoghin. Feşthila
neuniformă dădea o flacără ce pâlpâia din când în când, aruncând, pe plafon şi păreţii, umbre hilare.De, îmiridicam privirea, s-ar fi văzut că plâng. Mamica se văita: „Oare cu cine
samănăfata asta?”. Bunica, între timp, a terminat de hroşnit sfecla, adăugându-i hirean.
Repet în gând, vom mânca picioici coapte în ler, amestecate cu ceapă şi ouă, alături de
sfeclă. Mama a pus în mijlocul mesei coşarca mnică cu pthită şi un blid din lut, cu ciurigăi
(minciunele). Mâinile ei erau pătate de voşpor, tocmai terminase de frecat șporul. Degeaba
îşi spălase mânurile cu soponul făcut în căldare. Voşporul i se împistrise în pthiele. Mamica
se întreţinea cu Moşu, îndemnându-l să beieo ţuică făcută din poamele nostre. Între timp
intră şi taticu, salutând scurt, a ieșit. Bunica mă îndemnă să mânânc, dar nu puteam să îmi
casc gura, să recunosc oarecum că... o am. Moşul mânca cu poftă. Gândeam,, sigur va
cușthiuli(gusta) şi din clisa porcului de anul trecut. Bine că au uitat de mine! Bunica a pus
pe masă ludăul, tăiat felii. Chinul meu s-a apropiat de sfârşit. Moșu a plecat cu straița goală.
Nu pricep nici amu de ce am pierdut ocazia să trăiesc bucuria, pe care o aşteptasem atâta,
preferând să joc un rol, urât din răsputeri de mama, cel de Muta-Fărinii. Darul Moşului îmi
făcea cu ochiul de pă credenţ (bufet).Am aflat mai târziu că Moşu fusese bunicul Mniculaie,
tatăl, mamei. Homotheala(zăpăceala) mea din ace sară a fost dată uitării. Rămân recunoscătoare familiei pentru episodul cu Moş Mniculaie. Minunate aduceri aminte! Având o rubrică
de amintiri în Revista „Neuma”, firește în ultimul număr al fiecărui an, subiectul preferat este
despre bucuriile mele copilărești, decembriste. Cum, suntem în pragul „Sărbătorilor de Iarnă”, vă urez călduros: „Sărbători fericite!”. „ Un an mai bun!” și„La mulți ani!”.