Actualitate
” Ca toți să fie una” ( Ioan, 17.21) – face parte din Testamentul Mântuitorului Iisus Hristos. Imaginar, creștinii văd cu ochii minții și ai sufletului cum ” pentru cămașa Sa, au aruncat sorți”, pentru că fiind dintr - o singură bucată să nu fie sfâșiată și ruptă.
În cursul celor 2000 de ani, istoria și umanitatea au sfârtecat această unitate ”ca toți să fie una”. Creștinii veacurilor trecute și prezente au împărțit Biserica cea ”Una Sfântă și Soborniceacsă” în mii de bisericuțe.
Rugăciunea ecumenică se dorește a fi măcar o mica punte de legătură între creștinii care au mai păstrat hotărârile primul Sinod ecumenic de la Niceea din anul 325 în timpul împăratului Constantin cel Mare.
Nu întâmplător, data sărbătorii Învierii Domnului din anul 2025 este după hotărârea Sinodului ecumenic de la Niceea, 325, la aceeași data, 20 aprilie.
La 1700 de ani ( 325 – 2025) se întrezărește dorința testamentară a Mântuitorului Iisus Hristos ca toți creștinii să se regăsească în hotărârile Sinodului din 325, de-a reface unitatea de mărturisire a Crezului formulat și inspirat de Duhul Sfânt: ” Cred într unul Dumnezu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute … ”.
Vă așteptăm în fiecare seară de la ora 17.00 la bisericile din programul afișat.
Sus să avem inimile!
Secretar al Protopopiatului Ortodox Român Bistrița,
Pr. Dr. Emanul Vidican