8 Martie la Centrul "Rază de Soare": Un gest de iubire și apreciere
Image
48201313911832131004780431708108370726873833n.jpg

Cu ocazia zilei de 8 Martie, o zi dedicată tuturor femeilor și mamelor, copiii alături de terapeuții de la Centrul C.R.E.D. "Rază de Soare" Bistrița au pregătit felicitări deosebite pentru mămicile lor, în care au transpus cele mai pure sentimente de iubire, recunoștință și respect. Fiecare felicitare a fost realizată cu multă dăruire, fiind o expresie a sentimentelor profunde pe care copiii le simt față de mamele lor, sentimente de mulțumire și apreciere față de sacrificiile făcute, pentru grija constantă și pentru iubirea necondiționată oferită în fiecare zi de către acestea.

Oferirea de felicitări mamelor nu a fost doar un moment de bucurie, ci și un simbol al unei legături speciale - legătura dintre mamă și copil.

Centrul C.R.E.D. "Rază de Soare" Bistrița urează tuturor femeilor și mamelor un călduros "La mulți ani!" și o primăvară senină și împlinitoare.

Psih. Coord. Iuliana Cernucan

As. PR. Iulia-Larisa Medea