Gaudeamus în curtea Colegiului Național „George Coșbuc”

Azi, curtea liceului a răsunat de emoție și cântec. „Gaudeamus igitur” a însoțit pașii timizi, dar hotărâți, ai absolvenților claselor a VIII-a și a XII-a, într-o clipă care desparte copilăria de adolescență, adolescența de maturitate.

Priviri pline de speranță, lacrimi în ochii celor care au crescut împreună, zâmbete de recunoștință către profesori și părinți – toate s-au împletit într-un moment de neuitat. O generație întreagă își ia zborul, purtând în suflet valorile și amintirile de neprețuit adunate între zidurile CNGC.

O etapă se încheie. Alta, plină de promisiuni, începe.

Felicitări, dragi absolvenți!

Mergeți cu încredere, curaj și lumină spre tot ce visați să deveniți!

Colegiul Național "George Coșbuc" Năsăud