Actualitate
Orașul Zalău este cunoscut pentru desfășurarea multor activități culturale, care implică și existența unei televiziuni naționale, de promovare a folclorului. De câțiva ani acesta se numără printre orașele care organizează sub patronajul Palatului Copiilor Zalău, un festival de muzică pentru tineri și copii, care iubesc atât folclorul cât și muzica modernă.
Anul acesta Centrul pentru Cultură și Artă Zalău dar și Casa Sindicatelor, au găzduit o nouă ediție a Festivalului Concurs ,,Porolissum" ce poartă numele celebrului castru roman, ale cărui ruine se află aici.
Tudor și Victor Nicoară - doi elevi foarte talentați ai Clubului Copiilor Beclean - care au crescut frumos, iubind muzica de calitate și în mod special folclorul, au reprezentat instituția noastră în cadrul acestui prestigios festival, care capătă notorietate în fiecare an. Aceștia s-au prezentat impecabil, pe scena acestui festival, îmbrăcând costumele noastre tradiționale și interpretând cu toată priceperea, cântece din zestrea folclorică a Văii Someșului . Acest lucru i-a adus premiul I la secțiunea interpretare folclor lui Victor Nicoară și premiul II fratelui său mai mare Tudor Nicoară și totodată premiul III la secțiunea muzică modernă. Felicitări atât lor cât și părinților acestora, care i-au îndrumat de mici, spre cercurile Clubului Copiilor Beclean și mult succes în toate activitățile desfășurate. Prof. Rațiu Daniel