Pentru cei ce simulează un zâmbet ironic, maliţios în colţul gurii când e vorba de noi, cei din generaţiile care am purtat pe umerii noştri o moştenire grea, lăsată de la generaţiile de dinainte, scriu următoarele: Da, am fost la ,,Ştefan Gheorghiu”! Dar nu numai că am fost, dar chiar am învăţat câte ceva acolo. Mai întâi vreau să spun că facultatea aceasta, poate impropriu numită aşa, avea în dotare una din cele mai bogate biblioteci din ţară. Vedeai pe rafturi nişte cărţi că îţi venea să le pui în geantă şi să le aduci acasă. Paşii făcuţi prin această bibliotecă şi mai ales orele de studiu petrecute în ea, cu lecturarea unora din acele cărţi amintite, lecturi aprofundarte, coroborate cu lecturile mele  de la biblioteca Facultăţii de filologie din Cluj-Napoca şi de la Biblioteca Universitară din acelaşi oraş de pe malul Someşului, m-au făcut să NU MĂ RINOCERIZEZ, să nu mă las infectat de ideologia la modă atunci. Cred că este foarte important acest lucru. În acel sanctuar al cărţii de la Academia ,,Ştefan Gheorghiu,” cum se numea oficial acest aşezământ, adică în acea bibliotecă aproape goală tot timpul, căci nu prea avea cititori, îi vedeam adeseori stând ceasuri întregi, cufundaţi în lectură pe profesorii mei: Ion Ianoşi, Al. Oprea, Gheorghe Bulgăr, Victor Ernest Maşek. Ei sunt uitaţi astăzi, poate pe nedrept, dar au făcut serioase servicii culturii ţării. Cu toate compromisurile inevitabile, Ion Ianoşi era şi probabil că mai este, un estetician de valoare ale cărui  declinări estetico-filosofice mai sunt valabile şi astăzi. Al. Oprea, redactor şef al revistei ,,Manuscriptum”, tocmai în acei ani finaliza publicarea monumentalei ediţii ,,Mihai Eminescu-Opere” ajunsă la volumul IX, cel care cuprindea şi articolele politice ale marelui nostru poet publicate în ziarul ,,Timpul,” iar Gheorghe Bulgăr, mare iubitor de cultură românească, a inspirat studenţilor săi cultul pentru poetul nepereche.  El are astăzi o casă memorială pe lângă Satu Mare. La rândul său, Victor Ernest Maşek, eseist, traducător din limbi străine, purta părul lung revărsat pe spate, vrând astfel să uşor-sfideze perceptele morale ale vremii, era un mare îndrăgostit de carte, numele său figurând, în calitate de tehnoredactor, pe filele de la sfârşit ale diferitelor ediţii. Aceasta e ambianţa în care m-am scăldat eu la ,,Ştefan Gheorghiu.” Şi dacă cineva are reverberaţii răutăcioase, aşa cum a avut o ,,doamnă” la un recent recital de poezie, care a reuşit, cu nesimţire, să monopolizeze timpul acordat unei asemenea extaz liric, eu îi amintesc de proverbul irlandez pe care ea sunt sigur că  nu-l ştie, aşa cum nu ştie multe lucruri:  Înainte de a râde de altul, râde de tine!

 Gavril Moldovan