În coadă la pomelnic, nici eu n-am să stau mult

Cum n-au stat nici străbunii – țărani, dascăli sau popi -,

Căci veșnica uitare nu vine cu tumult,

Ci ca o ploaie moale cu limpezi și albi stropi.

Cu veșnica uitare și eu m-oi cununa,

Pe plaiul strămoșesc – la poale de pădure,

La fel ca și străbunii ce-au dăscălit cândva,

Condeiul folosindu-l și, alteori, secure.

O piatră căpătâi va dăinui un timp –

Cu nume scrijelit de meșterul pietrar,

Fără vreo stea aleasă și fără albul nimb,

Doar pentru lumânare - un potrivit cuibar -,

Ocrotitor de vânturi și de bogate ploi,

Când fi-vor anotimpuri grăbite, dușmănoase,

În liniște și pace să odihnim și noi,

În veșnicia nopților cernite și sticloase.

O vreme, căuta-ne-vor, de Moși, urmașii dragi,

Până și lor li se va înierba cărarea,

Apoi un foșnet de frunziș desprins din fagi

Se va călători, de mână, cu uitarea.

03.11.2025