De la firele de iarbă,

ridicându-și lăncile verzi

sub umbra de surâs a primăverii,

de la pomii grădinii zimțuiți

în durerile înmuguririi,

acoperiți cu promoroaca florilor,

de la rândunelele revenite la cuiburile lor,

din vechile grajduri,

sau patinând pe noii pereți ai garajelor,

înlocuitoarele goalelor adăposturi,

de la desantul berzelor,

în lăcașurile lor, din vârful stâlpilor,

de care sunt agățate rețelele electrice,

de la mieii păscând

în amintirile copilăriei noastre,

de la colinele pe care,

bătrânele vii dacice ale Malinului,

se căznesc să învie, să facă prezența

celor care le lucrează,

de la morții din dealul de lut,

privind prin periscoapele ierbii

spre oamenii de pe ulițe,

de la acății de pe dealurile,

ca niște cămile îngenunchiate,

în jurul satului,

încă în restul de odihnă al iernii,

de la cocoșii vestind

zorii zilelor cu ochi mai mari,

de la salutul locuitorilor,

strecurat prin pânza postului,

de la dangătul clopotelor bisericii

rupând în bucăți, pielea neagră a nopții,

întinzând cărări de așteptare spre fiecare casă,

am știut că este aproape

Învierea Lui.

Ion Radu Zăgreanu