Noi reprezentanţi ai C.L. Năsăud în consiliile de administraţie din şcoli
Alegerile locale şi noul mandat al C.L. Năsăud au adus, cum era şi normal, schimbări în ceea ce priveşte reprezentanţii forului legislativ în consiliile de administraţie din unităţile şcolare. Astfel, la Colegiul Naţional „George Coşbuc” a fost ales să reprezinte Consiliul Local viceprimarul Niculai Găitan (consilier PNL), George Cicedea (PSD) şi Petre Drăgan (PNL); la Colegiul Economic – George Cicedea (PSD) şi Nicolae Cârcu (PC); la Liceul Tehnologic Silvic – Dorel Oltean (PSD) şi Răzvan Redac (PNL); la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” – Ioan Boţan şi Ştefan Iluţan (ambii PSD); la Grădiniţa cu Program Prelungit – Victoria Costea (PSD) şi Dorin Vlaşin (PDL).