Românii din vechime s-au înfiorat cu cutremur în faţa minunii Naşterii

Mântuitorului, aşa cum poate n-a mai făcut-o cineva vreodată. Doar în

felul acesta se explică frumuseţea şi bogăţia spirituală a colindelor

şi a obiceiurilor de Crăciun, în mod cert, tezaure de nepreţuit şi

moştenire mai valoroasă decât orice bun material. Ceea ce ne surprinde,

şi pe unii ne face să ne simţim foarte mici, este faptul că aceste comori

de mare preţ nu sunt opera unui mare savant sau a unui om şcolit pe la

marile universităţi ale acelor vremuri, ci creaţiile unor oameni simpli:

plugari, păstori, învăţători sau preoţi ai satelor româneşti. În

mare parte, aceşti oameni de geniu au avut eleganţa de a rămâne anonimi.

Şi totuşi, chiar dacă anonimi, arta lor este o creaţie fabuloasă,

negreşit inegalabilă până la sfârşitul veacurilor, operă ce a făcut

fericite atâtea şi atâtea generaţii de români.

Vă propun, celor ce vreţi să vedeţi în sărbătoarea Crăciunului şi

altceva decât „sclipici” şi platouri, o colindă culeasă în

localitatea Şieu-Odorhei din judeţul nostru. Colinda se dovedeşte a fi

actuală şi astăzi, devreme ce prezintă totala indiferenţă a neamului

omenesc faţă de Naşterea Mântuitorului Hristos.

Fie că e o capodoperă sau nu, în mod cert, cred că merită un minut de

atenţie din partea noastră şi, bineînţeles, să fie salvată din negura

uitării:

„Noi umblăm să împlinim

Obiceiuri din bătrâni,

Obicei de colindat

Pe Iisus de căutat.

Pe Iisus îl căutăm

Şi cu greu noi îl aflăm.

Că Iisus nu se arată

Numa-n inima curată.

Azi precum Scriptura scrie,

Iisus iarăşi va să vie,

În peştera cea săracă,

Vine Iisus să se nască.

Dar nimenea nu-L aşteaptă

Că toţi sunt duşi să se bată.

Craii-s duşi toţi la bătaie,

Unde om pe om se taie.

Păstorii încă nu vin

Să se-nchine-n Viflaim.

Iisuse când te-ai născut

Multă jale s-a făcut.

Paisprezece mii de prunci

Au fost omorâţi atunci.

Dar acum sunt mii şi mii

De femei şi de copii.