Actualitate
Lucrările la noul corp de clădire al Bibliotecii Judeţene sunt spre final. Investiţia, care se ridică la peste 700 mii lei, după cum declara preşedintele CJ, Radu Moldovan, va găzdui mai multe săli multifuncţionale şi un depozit de carte. Clădirea are o suprafaţă de 532 mp şi va avea şi o sală modernă de lectură, precum şi una de conferinţe. De asemenea, la iniţiativa managerului Ioan Pintea, va fi deschis şi un spaţiu expoziţional în mansarda clădirii, denumit generic „Pod 2016”. Clădirea va fi inaugurată în perioada următoare, deja făcându-se achiziţii pentru mobilier.
În proiectele pe anul 2016 se numără şi achiziţionarea unui bust de interior care îl reprezintă pe poetul George Coşbuc, lucrarea marelui sculptor Ion Vlasiu, care a aparţinut ilustrului pictor Alexandru Ciucurencu. Deja se fac demersuri pentru intrarea acestei lucrări, care va înfrumuseţa biblioteca, în patrimoniul judeţului.