Actualitate
În perioada 21-23 mai, la Sulina (judeţul Tulcea) s-a desfăşurat etapa naţională a celei de a XVIII -a ediţii a Concursului Naţional de Proiecte pentru consiliile elevilor „Parteneriat în educaţie. Prezent şi perspective”. Eleva Jessica Petri, de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” a obţinut premiul I cu proiectul „Nu te pune cu bistriţenii! 2.0”, implementat de elevii rebrenieni în parteneriat cu Interact Bistriţa Nosa.
Aceasta şi-a adjudecat marele premiu în faţa concurenţilor din 37 de judeţe. Jessica a promovat judeţul nostru, a demonstrat şi exemplificat ce capacitate şi potenţial au tinerii noştri. Coordonator al proiectului a fost prof. Carmen Cătinean.
Jessica este sora lui James Petri, elev tot la CN Liviu Rebreanu Bistriţa, care a obţinut, zilele trecute, premiul I la Festivalul Naţional al Ştiinţei, după ce a prezentat în concurs un braţ electronic care se comportă ca o mână normală, cu ajutorul unui senzor aplicat pe corpul purtătorului.
Mama celor doi elevi, Alina Petri, este învăţătoare la Şcoala Gimnazială nr. 1 şi, la fel ca orice părinte, se declară mândră de copiii ei şi în general de copiii din municipiul nostru: „Sunt cea mai fericită mamă. Avem copii valoroşi, nu doar ai mei, ci ai judeţului. M-am făcut învăţătoare pentru a schimba vieţi, începând cu a copiilor mei”.
Eleva din cls. a XI-a de la Ştiinţe - bilingv este pasionată de muzică, obţinând de-a lungul vremii câteva premii, citeşte mult, scrie poezii în română şi engleză, desenează, caracterizând toate acestea drept hobby-uri normale pentru vârsta ei. Deşi sunt din aceeaşi generaţie, cls. a XI-a, Jessica şi James nu sunt gemeni, dar sunt dependenţi unul de celălalt.