Gafa drăguțului de la Cotroceni, cu fundulețul pe o clepsidră de la Masa Tăcerii din Tg. Jiu, mi-a amintit de cele două luni pe care le-am chinuit la unitatea militară de artilerie din această localitate, marcată definitiv - și spre norocul ei – de inegalabilul Constantin Brâncuși.

Într-o duminică am obținut un bilet de voie. Desigur, voiam să văd în întregime ansamblul monumental; zic așa, fiindcă, din cazarmă, vedeam celebra Coloană a Infinitului și chiar Masa fără clepsidre, care încheie diagonala prin oraș, gândită de genialul artist (dar despre care nu se amintește, prea des; probabil, fotoreporterii se tem… de apropierea de cazarmă).

Așa am văzut cât de mare preț dau oltenii pe faptele sculpturale ale lui Brâncuși. Pe lespedea Mesei Tăcerii zăcea cam un sfert de pepene sfărâmat pe piatră, rest după ce făptașii își îndestulaseră mațul; firește, urmă de zeamă, câteva crâmpeie de coajă și niște sâmburi din harbuzul dolofan.

Văzându-mă cătană „mai spălată”, un bărbat de pe-acolo a acceptat să răspundă la câteva mirări de-ale mele. Și așa am aflat (dar nu prea se știe, nu prea se spune) că, după moartea marelui sculptor, din „iubire” pentru el, niște juveți au ținut să vâre în fundația caselor câte o sculptură din ansamblul care mărginește aleea de la Masă la Poarta Sărutului; sunt tot clepsidre, dar cu patru muchii, însă având aceeași sugestie geometrică a celor de la Masă. Cică, ulterior, autoritățile, între timp mai școlite, ale orașului au purces în căutarea acestora, scoțându-le din temeliile gospodarilor din satele limitrofe.

Se știe (oare și dl. Iohannis?) că analfabeții din conducerea României anilor 50 au refuzat să dea curs testamentului lui C-tin Brâncuși, potrivit căruia își lasă celebrul atelier din Paris statului român. Motivul? Clasa muncitoare nu are nevoie de niște pietre, câtă vreme Carpații sunt atât de generoși și de aproape.

Acest refuz a fost inscripționat la intrare în atelier și, când, mai târziu, au ajuns la conducerea țării noastre oameni „mai spălați”, s-a insistat mult la guvernul francez să se scoată acea placă înjositoare pentru noi. Și, într-adevăr, când am avut norocul să ajung și eu pe acolo, placa nu mai exista.

Așa că, de ce să nu fie și în anul (de „greață”) 2016 un gest prezidențial de apreciere a operei brâncușiene: să-ți pui augusta bucă pe o clepsidră a Mesei Tăcerii. Dar, cu siguranță, fără să ai vreun gând rostit cu îngrijorare despre casa natală de la Hobița a lui Brâncuși lăsată în paragină.

Pentru ca gestul să capete amplitudine, am o propunere: Nu știu ce înălțime are Coloana Fără Sfârșit, dar, să se procure o macara potrivită și chiriașul de la Cotroceni să fie așezat taman pe vârful ei. Așa va vedea și mai bine cum arată Țara care-i admiră faptele (puține, aiuristice, dar fapte).