Ca oile pe un câmp incert, în șir indian,

Oamenii s-au conformat și au stat în casă,

Fără să se mai gândească,

Pentru că teama i-a înconjurat, ca o caniculă...

Poruncile nu mai erau zece,

Știute din timpuri antidiluviene,

Nu mai reprezentau etalon

De bună- creștere și de conviețuire,

Poruncile au devenit una singură și punct:

Stați în casă!

Ca-ntr-un joc cu hai să spunem...,

Casa a devenit geografie, cu mare, cu munte,

Cu țări, cu orașe, cu biserici,

Casa și-a deschis bibliotecile și muzeele

Și ghișeele de bilete,

De unde se puteau cumpăra iluzii deșarte,

Ca medicamente, pe ultima sută de metri...

Acum, au văzut cum e să stea în casă,

Cu telecomanda,

Așa că, data viitoare, tot cu telecomandă,

Vor afla cum e să stea afară,

Ca un școlar care întârzie la prima oră

Și așteaptă la ușă...

”Rămânți afară!” va suna

Din televizor, de la radio, din ziar,

Pentru că în casele voastre a intrat un hoț

Și trebuie să-l prindem,

Chiar dacă nu-l cunoaștem încă,

E o altă stafie care bântuie prin lume...

Când a fost mai greu

În gâlceava lui înăuntru cu înafară?!...

În timp ce oamenii, inexplicabil,

Tot de drag și dor

Se sting...

ELENA M. CÎMPAN

( 31 mai, 2020 )