Voi, ce slujiţi în regatul cuvintelor,

Meşteri cu har, ce sculptaţi cu migală

În marmura gândului şi frumuseţii

Izvor v-aţi făcut, cum numai cerescul

Şi bunul Părinte din înalturi o face;

Voi, ce în cortul de lut al fiinţei

Zăboviţi aplecaţi asupra cuvintelor

Şi din a voastră suflare, existenţă le daţi,

Până când toate, tinere cresc şi-nfloresc;

Voi, care faceţi cuvântul să cânte,

Iar otrava din lume-o prefaceţi în faguri

Şi miere, albine cu glas, poeţi care

În turnuri de fildeş trăiţi, precum

Lumea şi zice de voi, singuratici mai mult;

Voi, trubaduri, călători solitari

Înspre soare apune vă duceţi, dar calea

În urm-o lăsaţi copleşită de flori.

Fugiţi de molozul cuvintelor! Cuvine-se

Vouă azurul, lucirea curatelor stele.

Voi, niciodată bogaţi în cele-ale lumii,

Purtând melancolic desaga cea grea

A cuvintelor, cerească sorginte aveţi,

Coborâtori din Cuvânt, din Logosul veşnic;

Voi, făurari visători, ce iubirea o faceţi

Nemuritoare, smulgând-o trufaşei uitări,

Mai apoi sădind-o în tinere inimi,

Voi, binecuvântare sunteţi, piperul

Şi sarea ce gustul dau graiului nostru-

-ntre neamuri. vestale în Templul

Cel trainic al Limbii străbune, voi, fala

Şi gloria cea neveştezită a Limbii Române.