Oltean, Pugna, Ciui, Dolha, Florian, Curtean, Bob, Moldovan, Ţintean, la Sărbătoarea romilor. Cântec, joc şi voie bună cu Emil Neia Lăcătuş şi Partida Romilor

Într-o atmosferă deosebită, 15 comunităţi de romi din judeţul nostru şi-au sărbătorit Ziua Etniei Romilor din România, în data de 8 aprilie a.c. la Restaurantul Ardeal din Bistriţa.

Deosebita manifestare a fost organizată de Partida Romilor „Pro-Europa”, sucursala Judeţeană Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Consiliul Judeţean B-N şi C.J. B-N, la care au participat invitaţi din conducerea judeţului, a municipiului, parlamentari, primari, directori etc.

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Internaţional al Romilor de către Ioachim Spân, acompaniat de grupul instrumental din cadrul Ansamblului Profesionist „Dor Românesc” al C.J.C. B-N.

Un mesaj de bun venit a rostit preşedintele Partida Romilor „Pro-Europa”, sucursala judeţeană B-N – Emil Neia Lăcătuş, care a subliniat rolul şi importanţa acestei zile în viaţa romilor.

Despre importanţa şi valoarea acestei zile, inclusiv a acestui eveniment, a vorbit, cu argumente, subprefectul Terente Ciui.

Au onorat cu prezenţa vicepreşedintele CJ BN – Alexandru Pugna, subprefectul Terente Ciui, parlamentarii Ioan Oltean, Stelian Dolha, Cristian Florian, candidaţii la preşedenţia CJ – Eugen Curtean şi la Primăria Sângeorz Băi – Traian Ogâgău, directorul Finanţelor Ioan Ţintean, director AJPIS – Ani Bob, Doris Moldovan, primarul din Feldru – Grigore Ţiolan ş.a.

După „Gelem, gelem” – Imnul Internaţional al Romilor – a urmat un spectacol de cântece şi dansuri, susţinut de soliştii Mirela Petruş, Oana Matei şi Ioachim Spân, Formaţia de dansuri ţigăneşti „Tărne Talente” al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 2 din Bistriţa, Formaţia de dansuri ţigăneşti „Ilo Romano” din Sîncraiu de Mureş, Formaţia de dansuri orientale din Bistriţa, prezentat de Emilia Ometiţă, şef Serviciu CJC.