Opt mașini electrice pentru Primăria Năsăud, 100% din fondurile AFM!
Image
Actualitate
Primăria Năsăud va beneficia de opt mașini electrice, achiziţionate printr-un program finanţat de Administraţie Fondului de Mediu, anunță primarul Dorin Vlașin. Potrivit acestuia, valoarea acestor vehicule este de aproximativ 900.000 lei, administrația năsăudeană profitând de orice oportunitate de finanţare guvernamentală sau europeană.
„Cofinanțarea este zero, valoarea grantului acoperind 100% costul maşinilor. Va fi un plus pentru noi, pentru că se va face o economie substanțială la carburanți. De asemenea, cheltuielile cu reparațiile, mentenanța, va scădea mult. Un alt beneficiu este faptul că aceste mașini nu sunt poluante, nici fonic, nici cu gaze cu efect de seră.”, ne-a declarat primarul Dorin Vlașin.