Actualitate
Jurnalist: PDL vă atacă în această campanie cu proiectul Wonderland. În 2008 aţi propus ceva, în 2012, nu s-a întâmplat nimic şi văd că din pliantul de campanie lipseşte Wonderland. Aţi renunţat la acest proiect?
Ovidiu Creţu: Categoric, nu. Wonderlandul a fost proiectul cel mai îmbrăţişat de toţi bistriţenii şi a fost cel mai faultat la fiecare pas de toată lumea. Adică, vă puteţi imaginaţi ca un Consiliu Local să nu accepte o donaţie de fier vechi pe care să o transfere după la Remat şi am avut o perioadă de şase luni în care un vot de la PDL nu l-am obţinut, în condiţiile în care aveam nevoie de 14 voturi ca să primim de la Unitatea Militară fierul vechi, pe care îl deţin, pe care nu îl mai folosesc nici ei, dar tocmai pentru a bloca acest Wonderland. Apoi, studiul de impact la mediu, alte 7 luni şi cel mai nou impediment, blocarea accesării creditului, cu toate că noi avem 7% gradul de îndatorare, avem posibilităţi, nu avem nicio factură neplătită, şi cu toate acestea, fosta conducere a Ministerul Finanţelor a refuzat Bistriţei dreptul de a lua credit. Acest proiect a fost blocat timp de 4 ani cu fiecare ocazie, fie local de către consilieri, fie la nivelul administraţiei judeţene sau la nivelul administraţiei naţionale.
Jurnalist: Vi se reproşează că în 2008, probabil investiţia era oportună, fiind alte vremuri economice. Acum, în 2012, în condiţii de criză, e oportun ca Primăria să investească atât de mulţi bani şi să se îndatoreze pentru un complex de distracţie?
Ovidiu Creţu: Nu este vorba de un complex de distracţie, este vorba de o investiţie care produce bani. Eu am fost întotdeauna împotriva împrumuturilor care mai apoi sunt plasate în acţiuni care nu produc sume suplimentar. De aceea, în momentul în care mi s-a solicitat să luăm credit pentru asfaltarea străzilor am spus că acei bani sunt îngropaţi. Asfaltăm străzi şi pe urmă plătim, aşa cum s-a întâmplat cu creditul luat de către fostul primar Vasile Moldovan. Până acum am plătit circa 2 milioane de euro, doar în mandatul meu, pentru cei 10 milioane de euro luaţi de Vasile Moldovan şi vom plăti mult şi bine şi banii aceia nu aduc nimic la buget. Wonderlandul, prin dezvoltarea care se va face acolo, prin taxele pe terenuri, afacerile care se vor dezvolta în zona respectivă, bilete care se vor vinde la pârtia de schi, vor suplimenta bugetul. La asta, m-am gândit întotdeauna: locuri de muncă şi suplimentarea veniturilor. Asta se întâmplă cu acel împrumut pe care l-am propus, adică o investiţie în zona privată o faci în aşa fel, încât din suplimentul de eficienţă, de câştig, să acoperi cel puţin comisioanele şi dobânzile bancare, rămânând să plăteşti rata. Ori, în cazul Wonderlandului, a Parcului Industrial, asta e situaţia. Ori, în cazul străzilor, nu asta e situaţia.