Actualitate
Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud începe un proces complex de mutare a documentelor de bibliotecă din actualul sediu, situat în Bistriţa, Str. Gării, Nr. 2, la noul sediu atribuit, situat în Bistriţa, Str. Odobescu, Nr. 11.
„Biblioteca Judeţeană trebuie să se mute în acel spaţiu, care arată foarte bine. Am făcut împreună cu secretarul judeţului o vizită în acel spaţiu, am făcut o vizită şi la Bibliotecă. Sper ca în timp util, cu aproximaţie până la sfârşitul anului, să putem muta Biblioteca Judeţeană”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, cu ceva timp în urmă. Şi s-a ţinut de cuvânt.
Lunar, chiria plătită pentru actualul spaţiu a fost de peste 2500 euro, la care se adaugă cheltuielile de funcţionare. Între timp, clăirea care a găzduit pe vremuri BNR a fost „întreţinută” în gol.
Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud îşi suspendă temporar activitatea, începând de azi, toate serviciile de bibliotecă (împrumut carte, consultare documente, împrumut interbibliotecar, acces internet etc.), urmând să le reactiveze în noul sediu, la o dată ce o va menţiona la momentul oportun.
“Cărţile împrumutate de către cititori se vor restitui la noul sediu, termenul de restituire considerându-se prelungit până la data deschiderii acestuia. Cititorii pot apela pentru serviciile specifice la Filiala "Andrei Mureşanu", cu sediul pe Str. Andrei Mureşanu, Nr. 33, fosta Casă Memorială "Andrei Mureşanu"” transmite directorul Marcel Seserman
Clădirea de pe strada Alexandru Odobescu, cu o “istorie romanţată” şi diverse funcţionalităţi, a fost ridicată în 1884, prin proiectul arhitectului Carl Schobll, fiind, pe rând, reşedinţa medicului Cristof Reinl al Garnizoanei, reşedinţă a prinţului Carol al II-lea, viitorul rege al României, sediul Băncii Maghiare, iar din 1947, imobilul a fost sediul Băncii Naţională a României. Acest veritabil “Palat al Culturii”, în valoare de peste 3 milioane lei, a fost realizat exclusiv din bugetul Consiliului Judeţean. Lucrările de reabilitare, consolidare şi reparaţii ale imobilului, cât şi cele la instalaţii termice, electrice şi sanitare au fost realizate de SC EURAS SRL Satu Mare. După inaugurare imobilul a fost dat în custodia Complexului Muzeal Judeţean, managerul Alexandru Gavrilaş urmând să se ocupe de gestionarea tuturor evenimentelor ce vor avea loc aici. Deocamdată, sălile găzduiesc luctările unor artişti plastici şi fotografi din judeţul nostru, cu rezonanţă internaţională. Acum acesta va fi casa cărţilor…