POETUL

Mereu în trecere, paralel cu drumul

Cu întinderea de zare

Cu șirul de munți, de numere

Cu ordinea literelor, a lumii

Cu firul de apă, al Ariadnei

De mână cu Oltul, cu valea

Cu Cartea Oltului, cu Geo Bogza

Cu câmpia și cu veșnicia

Și, poate, chiar cu credința lui de poet

Mai singur

Tot mai singur

Tot

Cugetă 

Și, deodată

Prin fața ochilor lui trece o fată

Dulce ca mierea, albă ca laptele

Caldă ca soarele și frumoasă ca luna

Și ca toate fetele ce i-au trecut până atunci 

Pe dinainte, la un loc

Tainic și clarobscur...

 

POEZIA

Privită de sus, de la înălțime

Din vârful muntelui, din Univers

Poezia se vede mică, printre alte lucruri

De seama ei

Ori mai importante

Ori mai neînsemnate

Aproape ca o linie de unire, de despărțire

Dar privită de jos, din vale

Din adâncul mării

Din Universul fiecăruia dintre noi

Poezia este cea care acoperă lumea

Cu vraja ei, cu umbra ei...

 

FLOAREA DE BIROU

Am adus-o cu mine

În prima zi 

Și am așezat-o

De-a dreapta

Floarea de birou avea doar două frunze

Ca un stil în două ape la casă

Acum frunzele ei sunt multe ca foile unei cărți mari

De dicționar, prin care mai caut uneori sensuri neștiute

Floarea aceasta e salcia mea gânditoare

Când plec, o las în locul meu

Să preia vizite, dosare, cărți și alte hârtii

Seamănă cu mine

Tăcută și amabilă

Cel ce sosește o privește pe ea mai întâi

Și începe un dialog în trei

Ce floare frumoasă

Iar eu răspund

Am adus-o cu mine când am venit

Și o luați la plecare, nu?

Nu, nimic nu luăm cu noi

În timp ce floarea tace și crește...

 

CÂMP DE IDEI

Cum se deschide 

Acest câmp de idei

De toate mărimile

Și culorile 

Și aromele

Acum e momentul culminant

E ora astrală a ideilor 

Din câmp

Printre ierburi înalte

Ce-n curând vor fi puse 

La pământ

Să salvăm ideile din câmp

Amestecate în gânduri

Și neliniște

În tot ce seamănă puțin

Cu lumea aceasta...

 

UN FEL DE RENUNȚARE

Îmi întind brațele pe nisip

În același timp

Pescărușul își întinde aripile pe aer

El nu poate să cadă

Eu nu mă pot ridica

În îmbrățișarea aceea simetrică

De care uneori mi-e dor

Pescărușul începe să cânte

Dar tot nu e hotărât

Dacă să cadă și să-și semneze sfârșitul

Sau să renunțe la

Îmbrățișarea mea pământeană...

 

SATUL CU FEMEI

O aud repetând

Numai femei au rămas în satul acesta

Bărbații au plecat

Spune ea tânguindu-se

Dacă e bine

Dacă e rău

În fiecare casă locuiește

O singură femeie singură

Casa și femeia

Femeia și casa

De mână

Duminicile la poartă

Se uită să vadă cine mai trece pe drum

Tremurând

Cum stau adunate, ca păsărelele

Se uită precaut una la alta

Și în gândul lor zic

Dă, Doamne, să nu fiu eu

Dă, Doamne, să fie alta

Următoarea

Când s-au măritat spuneau altfel

Dă, Doamne, să fiu eu

Dă, Doamne, să n-o ia pe alta

Satul cu femei

Lumânări ce ard palid ca florile de colț

Știind că undeva, departe, în cer

Există un sat numai din bărbații lor

Ce se usucă de dor, ca bujorii

Numai femei au rămas în satul acesta

Spune ea tânguindu-se

Dacă e bine

Dacă e rău...

 

GĂINUȘA

Pe cer la Dealul Negru

Se vede Găinușa, ca o promisiune de pace

E greu să ajungi printre stele

Să le cunoști, să le afli ordinea

E vara împăcării

Dintre om bogat și om sărac

E vara uitării de toți și de toate

În miez de noapte

Cu o caleașcă de cleștar

În care Cenușăreasa nu se  mai grăbește...

 

TRĂIM CU PORȚIA

În amintirea porției de pâine

De lapte și de unt 

De bomboane de pom și de portocale

Ne luăm acum porția de viață

Pe care o trăim 

Ca și cum ar fi prima

Ca și cum ar fi ultima

Ca și cum

În amintirea porției de televizor

De ziare de cărți de reviste

De librării de teatru și de spectacol

Ne luăm acum porția de viață

Pe care o trăim 

Ca și cum ar fi prima

Ca și cum ar fi ultima

Ca și cum

În amintirea porției de lumină

De căldură de libertate

De a vorbi și de a scrie

În amintirea porției de plimbare și de visare

De Occident și de nebunie

Trăim cu porția în fiecare zi

Astfel încât să ne mai rămână.

 

SIMFONIE NETERMINATĂ

Un cântec de leagăn

Un cântec de veselie

Și o rugăciune

De trei ori a bătut

Visătorul cu ochi de cărbune

Ce promitea lumea la picioare

i-am deschis prima dată

i-am deschis și a doua oară

iar a treia oară

în drum spre poartă

timpul a încetinit ireal

încet, tot mai încet

ca într-un vis

în care mergi, mergi

și nu mai ajungi

în care pregătești aripile

și nu mai zbori...

un cântec de leagăn

un cântec de veselie

și o rugăciune

de trei ori a bătut

visătorul cu ochi de cărbune...