De gustibus non disputandum – spune un proverb latin. Omul este măsura tuturor lucrurilor, spune filozoful. La un recent simpozion de teologie creştină şi medicină, un consilier-teolog al Mitropolitului Andrei, preotul Benedict Vesa, a susţinut o prelegere ce a uimit sala şi asistenţa, cu titlul „Omul-Poet şi Omul-Creştin”, în care susţinea, nici mai mult, nici mai puţin, că pentru a fi un om-creştin, un bun creştin, trebuie, musai, înainte de toată să fii un om-poet! De ce fac această paranteză parabolică – pentru a sublinia importanţa şi responsabilitatea cuvântului dintâi, sacru, rostit ori scris! Nu-i aşa? La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu! Teologul de care face vorbire mai sus sublinia că poeţii lumii sunt trimişii cuvântului lui Dumnezeu, misionarii umani ai cuvântului sacru, ai lui Dumnezeu!

          Iată de ce şi eu, ca un bun creştin, compar tot ce văd sau citesc  - scris cu aceste norme dumnezeieşti, de la care în scrierilor noastre, cu talentul ce ne-a fost dat, n-am abdicat niciodată! Indiferent de febrele existenţiale, de anxietăţile vârstelor şi încercările vieţii. Şi aceasta se datorează cinstei şi onestităţii şi celor 7 ani de educaţie părintească, dar şi responsabilităţii mature a cuvântului rostit pe o scenă sau la un microfon ori scris pe o filă albă de carte! Pe  cartea luminii, în cartea vieţii. A fiecăruia dintre noi.

          De aceea, am un cutremur sufletesc în faţa urâtului deşi este considerat, de unii, o categorie a esteticului, de noi nu, atunci când cuvintele rostite ori scrise îşi pierd lumina din ele şi devin întunecate, emisari ai întunericului. Ori aceasta se poate întâmpla datorită carenţei de vitamina PSI ori vitamina culturii, ori dintr-o tinereţe sălbatică, iraţională, instinctuală, a omului-înger căzut! De aceea resping mental şi sufleteşte orice expresie licenţioasă, cuvinte vulgare, cuvinte anatomice din zona gri a existenţei umane.

          Socoteala mea estetică este simplă: lumina este adevăr, adevărul este frumuseţe, frumuseţea este raport simetric, este simetrie, simetria este matematică, raport de numere, secţiunea de aur a anticilor, oameni pe care îi am ca model. Omul-poet este un matematician astral şi cuantic, dar şi un om al lui Dumnezeu cu o misiune-ţintă, mesaj-precis prin carenţa şi lumina cuvântului rostit ori scris. Prostituţia literară se exclude de la sine din viaţa unui om normal. Folosirea  cuvintelor licenţioase ţine de frustrările iubirii cristice, de complexe de inferioritate şi de traume psihologice ale copilăriei umanităţii.

          Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică „Poezia e la Bistriţa”, cu mici sărituri peste cal, a fost unul al promovării valorilor poeziei din toate timpurile şi nu doar a unor mode lirice importate deformat de peste Ocean, a promovării poeziei adevărate, cu emoţie şi sentiment, cu reflecţie şi meditaţie şi nu cu agresivitate ori aroganţă-ignoranţă. Generaţiile de autori douămiişti au ambiţii lirice, dar toate acestea trebuiesc susţinute de talent/talant şi, de ce nu, şi de o cenzură culturală interioară a omului creştin, a omului interior din noi. Pentru ca publicul iubitor de poezie să se îmbogăţească, nu să fie prădat. Să se optimizeze, să se însenineze, să primească speranţe, lumină şi adevăr şi ştiinţa cuvântului şi a iubirii, a vieţii în ultimă instanţă.

          Trei seri la rând am ascultat lecturile publice, am fost la întâlnirea memorabilă cu scriitorul Mircea Cărtărescu, una din vocile de primă mărime literară ale ţării, şi cum spuneam, am comparat generaţia 80-cistă, din care facem şi noi parte, cu generaţia 20000-miistă, din care fac parte organizatorii şi iniţiatorii aceştui important Festival Internaţional de Poezie şi Muzică al ţării. Mea culpa... Fiind din zodia Balanţei, ca să fiu drept, parcă poezia pe care o scriem şi în care credem, mi s-a părut cea rostită de Ion Mureşanu, Ioan S. Pop, Angela Marinescu ori de mărturisirile de credinţa ale scriitorului de primă mărime Mircea Cărtărescu, nominalizat şi propus de mai multe ori pentru Premiul Nobel. Sigur, poeţii tineri, la vârsta lor poetică, vor să dărâme statuile lirice ale înaintaşilor, dar ce pun în locul lor?! Partea întunecată a vieţiilor noastre, droguri, sinucideri, pornografie, puşcăriaşi, bordeluri, războaie, violenţă, agresivitate, aroganţă!

          Poate e doar o impresie de moment?! Poate ar trebui să ne plimbăm nepoţii şi să lăsăm cartea de poezie! Dar cui?!...

          Căci, parcă, după cum spunea Nichita Stănescu: „Poezia e altceva”! Comunicarea prin poezie trebuie să fie una civilizată, de ambele părţi!

          Cărţile de poezie viitoare, ale vocilor lirice, de pe scena festivalului, prin evoluţia ori involuţia lor, prin ascensiune în viitor ne vor confirma ori nu certitudinile şi incertitudinile, încrederile şi neîncrederile noastre, temporare. Zeul Cronos, timpul este unul din judecători! Noi suntem doar scribii –spectatori ce consemnăm impresiile clipei, ale stării sufleteşti şi spirituale ale vieţilor noastre.

          Şi, totuşi, poezia este la Bistriţa, căci din  aceste lumini şi umbre, din aceste frământări şi zbuciume va străluci aurul poetic!

          Poezia e la Bistriţa?! Da!