Romii vor plăti cotizaţie la partid
,,Politica se face cu oameni bogaţi pentru cei săraci”
Image
img4428.jpg

Cotizaţia la partid e sfântă! Dacă vrei să te înscrii într-un partid politic trebuie să plăteşti cotizaţia lună de lună. Dacă ai aspiraţii spre o funcţie de conducere în cadrul partidului, cotizaţia creşte.

În plină criză economică, conducerea Partidei Romilor Pro Europa s-a gândit că a venit vremea ca romii să cotizeze la partid. Şi după cum spunea şi Emil Lăcătuş, preşedintele organizaţiei locale Lechinţa, ,,politica se face cu oameni bogaţi pentru cei săraci”.

Astfel, un simplu membru va scoate din buzunar 5 lei pe lună. Suma creşte odată cu funcţia ocupată în partid.

,,Membrii Biroului Politic Judeţean (BPJ) vor plăti 20 de lei pe lună, iar cotizaţia membrilor Consiliului Director va ajunge la 50 de lei pe lună. Nu e o decizie obligatorie. Într-o primă fază vor plăti cotizaţia cei 15 membri ai BPJ, apoi vom încasa şi cotizaţia de la simplii membri de partid. Ne dorim ca prin aceste cotizaţii să acordăm burse pentru copiii romi cu rezultate deosebite la învăţătură, precum şi burse sociale”, a precizat preşedintele filialei judeţene Partida Romilor Pro Europa, Bistriţa-Năsăud, Emil Neia Lăcătuş, proaspăt ales vicepreşedinte la nivel naţional.

De menţionat, că organizaţia judeţeană a Partidei Romilor Pro Europa are în jur de 6.500 de membri. Cu toate acestea, liderul judeţean, Emil Neia Lăcătuş, nu îşi face griji că numărul acestora va scade, odată cu introducerea cotizaţiei de partid. Până la urmă, ,,Nu-s aşa necăjiţi romii noştri!”, a concluzionat Emil Neia Lăcătuş.