Ofiţerul de poliţie Ştefan Guzu, originar din Poiana Ilvei, a fost ales primar în comuna Ivenack, localitate situată la nord-vest de oraşul Neubrandenburg.
Actualitate
Ştefan Guzu este iniţiatorul relaţiilor de parteneriat dintre Poliţia Neubrandenburg şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, relaţie care s-a dezvoltat în cei peste 10 ani în plan social, cultural, sportiv s.a.
De altfel, un alt vicepreşedinte al acestei Asociaţii de prietenie Germano-Română Neubrandenburg-Bistriţa, Frank Etzolt a fost ales primar în comuna Sietow din Germania. Frank Etzolt a fost poliţist timp de 40 ani, şef al Poliţiei Robel-Muritz, şi s-a pensionat anul trecut. Acesta a vizitat Bistriţa de mai multe ori începând din 2004.
Alegerile locale au avut loc concomitent cu cele pentru Parlamentul European, în 25 mai 2014.
***
Relaţiile dintre Bistriţa şi Neubrandenburg au deja în spate aproape un deceniu, la început printr-un parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Şi de aceea, comisarul şef Liviu Olariu a fost distins prin numirea sa drept preşedinte de onoare al acestei Asociaţii de prietenie.
Ulterior, relaţiile au fost dezvoltate prin Forumul Democrat German, dar şi prin administraţia judeţeenă şi locală.