Iubiții mei,

Despre Maica Domnului nu se poate vorbi decât cu ochii umezi. Săratele șiroaie ce vin să ne brăzdeze crestele obrajilor de fiecare dată când ne gândim la dânsa au mai multe pricini. Pe de-o parte, izvorăsc spre a mărturisi dragostea pe care o nutrim spre Fecioara. Una care are la bază nețărmurita ei iubire de mamă față de noi. Apoi, sunt și semne ce mărturisesc părerea noastră de rău. Regretul că o supărăm, clipă de clipă, ceas de ceas, prin faptul de a fi neascultători față de Fiul ei. Sunt însă, lacrimi dătătoare de nădejde. Căci vin să vorbească despre faptul că nu suntem singuri, ci avem o puternică mijlocitoare în ceruri.

Evenimente precum cel de astăzi se constituie în binecuvântate soroace de întâlnire. În prilejuri de bucurie. Căci precum se întâmplă și în viața de zi cu zi, întâlnirea cu mama e mereu una aparte. Cu atât mai mult în situațiile în care copilul e plecat pe meleaguri îndepărtate și se întoarce după o lungă absență. Atunci, mama e cea care se străduiește să-i facă șederea cât mai plăcută. Pregătește o mulțime de bunătăți, are grijă ca toate să fie de cea mai bună calitate, chiar de-ar fi să se-mprumute și-și dă silința să-i asigure răgazul unei șederi cât mai plăcute. Și Maica Domnului face la fel cu noi. De fiecare dată când, osteniți de grele poveri, plecăm genunchii în fața icoanei sale, ori poposim în casa Fiului ei, Biserica, e gazda cea mai bună și primitoare. Ne-ascultă, ne mângâie și presară bucurie în inimile noastre. Și pledează, cu entuziasm și seriozitate, cauza noastră în fața Fiului. Iar El, ca un copil iubitor, nu-i poate refuza rugile.

Dragostea de mamă cu care Maica știe mereu să ne-nconjoare e cea care vine să arate de ce, an de an, mulțimi de oameni iau drumul sfintelor ei sanctuare în întreaga lume. Unii merg pe jos, alții folosesc diferite mijloace de deplasare. Cu toții aduc cu sine dureri și suferințe, alături de dorința unei sincere întâlniri tămăduitoare. Și-n acest an, Adormirea Maicii constituie un astfel de prilej. Din perspectiva logicii umane e unul trist, căci marchează o despărțire. Orice om e sortit morții. Ea este puntea ce separă două lumi și punctul de trecere dinspre o realitate perisabilă înspre veșnicie. Nici Fecioara nu e scutită de ea. Și totuși, pentru dânsa, ea nu reprezintă un moment înfricoșător. Dimpotrivă. E ceasul ce marchează mutarea pentru veșnicie împreună cu Fiul. Ca atare, precum mărturisesc cântările liturgice ce sunt parte a unei binecuvântate tradiții, se gătește. Momentul e unul marcat de emoție și de entuziasm. Domnul însuși îngăduie ca Apostolii să-i fie aproape. Iar sufletul ei își găsește apoi odihna întru eternitate.

Iubiții mei,

Pentru fiecare dintre noi, Praznice precum cel de față se constituie în binecuvântate prilejuri de primenire sufletească. Să le folosim la maximum, conștienți fiind că ele reprezintă momente aparte în care suntem chemați la împărtășirea din abundență cu harul dumnezeiesc. Să-i ducem Maicii în dar durerile, poverile și chiar păcatele noastre. Și să-i mărturisim, cu inima zdrobită, necazul și durerea. Vom găsi de bună seamă alinare, mângâiere și pace. Sus să avem inimile!

Vă îmbrățișează cu inima de pe meleaguri îndepărtate,

Al dumneavoastră,

Maxim Morariu