Elevii de la Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" din Năsăud confirmă tradiția școlii năsăudene la disciplina matematică. Concursul de matematică ”Tinere speranțe” de la Baia Mare a însemnat nu doar o bună oportunitate de verificare a cunoștințelor, ci și premii pentru elevii năsăudeni, care se pregătesc pentru olimpiadele școlare.
Actualitate
Astfel, Maria Lari, clasa a VI-a A, a cucerit premiul I, iar Andrei Fazakaș, clasa a VII-a A, mențiune.
Echipa clasei a VI-a - formată din Maria Lari, Diana Căpraru și Jasmine Folea - a obținut premiul al III-lea, iar echipa clasei a VII-a - cu elevii Andrei Fazakaș, Adrian Grosariu și Denisa Moldovan - a primit mențiune.
"Felicităm elevii premianți pentru rezultatele obținute! De asemenea, îi felicităm pe toți elevii participanți, chiar dacă nu au reușit să obțină primele locuri (este o competiție) și mulțumim părinților pentru sprijin și colaborare! Profesori coordonatori sunt Vasile Solovăstru, Cerasela Roman", a transmis directorul Maria Greabu de la Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" din Năsăud.