Actualitate
Valea Şieului a vibrat duminică, în Pădurea din Posmuş, la Festivalul Județean al Cântecului, Jocului și Portului de pe Valea Șieului, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Șieu în colaborare cu
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud prin Serviciul Conservarea, Cercetarea, Protejarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Multimedia.
După slujbă, căci orice lucru bun începe cu Dumnezeu, oamenii locului au asistat la parada tradițională a portului popular, în centrul comunei Șieu.
Pe scena amenajată în Pădurea Posmuș, la deschiderea festivă, alături de primarul Ionuţ Cifor au fost preşedintele Consiliului Judeţean-Emil Radu Moldova, vicepreşedintele Consiliului Judeţean- Ioan Ţintean, viceprimarul municipiului Bistriţa- Gelu Muthi,primatulcomunei Dumitra – Gheorghe Bălăjan, liderul TSD BN – Bogdan Gruia Ivan.
„Valea Șieului este o zonă de românism, tradiții, obiceiuri și oameni gospodari cum rar poți găsi în altă parte! Astăzi, “la stejari” în Șieu, cu mic cu mare, oamenii de aici și-au dat întâlnire la Festivalul Județean a Cântecului și Jocului de pe Valea Șieului.
M-am bucurat să fiu alături de oamenii de aici, pe care îi respect foarte mult și de colegii mei Ionuț Cifor și Mihai Pavel Ivan, cei care conduc administrativ această frumoasă comunitate! Am adus cel puțin două vești foarte bune oamenilor de aici. Avem finanțarea asigurată și deja în procedură de achiziție publică proiectele de modernizare a două tronsoane din DJ 173
- Budacu de Sus - Șoimuș;
- Șieu - Posmuș - Pintic – Teaca”, a transmis preşedintele Radu Moldovan.
Invitaţi ai organizatorilor, alături de artiştii gazdă de la Ansamblul folcloric „Măgura Șieului” din Șieu, au fost Ansamblul folcloric „Ciobănașul” din Șieuț, Ansamblul folcloric „Miorița” din Mărișelu, Ansamblul folcloric „Cununa Grâului” din Ocnița, Formația de dansuri bărbătești din Budacu de Sus, Ansamblul folcloric „Flori Dumitrene” din Dumitra, Ansamblul folcloric „Nunta Zamfirei T&M” junior din Livezile şi soliștii Maria Blaga, Adi Bumb și Dănuț Costinea.