Primăria Becleanului, un prim test pentru partidele politice
Image
48.jpg

Alegerile anticipate pentru Primăria Becleanului reprezintă în momentul de faţă cel mai important test pentru partidele politice înaintea startului pentru alegerile europarlamentare care se vor desfăşura în această vară. Practic, postul lăsat vacant de , odată cu numirea sa în funcţia de secretar de stat reprezintă o miză uriaşă pentru toate formaţiunile politice. Vineri, 23 ianuarie, este termenul limită până când Nicolae Moldovan trebuie să-şi depună demisia din funcţia de primar. Până la organizarea de alegeri anticipate, cel care va prelua funcţia este actualul viceprimar Ştefan Mathe.

Oraşul Beclean, al doilea ca importanţă în judeţ după municipiul Bistriţa, ar trebui sa se pregătească, astfel, pentru alegeri anticipate, care, conform legii, trebuie sa aibă loc în maximum 90 de zile de la demisia primarului în funcţie, deci undeva prin 23 aprilie. Nicolae Moldovan a câştigat, în iunie 2008, cel de-al treilea mandat de primar al oraşului Beclean, cu aproape 70% din voturile populaţiei prezente la urne. Nicolae Moldovan deţine funcţia de vicepreşedinte al PSD Bistriţa-Năsăud şi la toate scrutinurile din 2004 si 2008 a fost director de campanie al partidului in judeţ.

Pentru a recâştiga fotoliul de primar, se pare că PSD B-N îl va arunca în luptă pe consilierul local Grigore Timoce, iar la PD-L este vehiculat numele lui Vasile Marc.