Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, susţine că, pe lângă votul aleşilor USL, se poate baza pe toţi reprezentanţii celor trei formaţiuni politice în Consiliul Local. Discuţii au avut loc atât cu PER, PP-DD şi UDMR, şi niciunul dintre partide nu a avut pretenţii pentru un post de viceprimar.
Actualitate
„Sarcina noastră în acest Consiliu este mai uşoară decât în mandatul trecut. Am purtat discuţii, de început, antamate – pentru că discuţiile vor avea loc la nivelul organizaţiilor judeţene – cu toate cele trei formaţiuni politice, şi toate sunt dispuse să vină alături de noi, pentru Bistriţa europeană, pentru dezvoltare. Că pe unele proiecte, punctual, nu ne vom înţelege, cu ecologiştii referitor la varianta ocolitoare, asta este. Este un punct şi asta nu înseamnă că acel punct răstoarnă tot sistemul. Avem o sarcină mai uşoară pentru că în Consiliul trecut, pentru a putea să trec un proiect cu 14 voturi, trebuia să demontez un bloc, să rup o porţiune care să vină alături de noi, lucru extrem de greu şi de dificil. Amintiţi-vă de Casa Emma, de terenul de sport, până când unul dintre ei (n.n. – consilieri) a avut nevoie de ceva. De primar are nevoie toată lumea”, a explicat Creţu.
Potrivit acestuia, viceprimarul este, în conformitate cu legea, „ajutorul” primarului. „Consiliul Local nu poate să pună pe cineva care să fie supraveghetorul primarului, sau conducătorul primarului, sau pârâtorul primarului, pentru că dacă se întâmplă aşa ceva, acela va fi cititorul de presă al primarului. Vreau să vă reamintesc că nu eu am inventat sistemul acesta. Fostul primar Marian Toniuc, în momentul în care viceprimarul Laza Cozma a crezut că este şeful primarului, l-a pus să stea în banca lui, în biroul lui, toată presa locală la dispoziţie şi cu semnătura pe statul de plată”, a mai spus Ovidiu Creţu.
El a menţionat că celelalte formaţiuni politice din CL nu au solicitat funcţia de viceprimar, dar asta nu înseamnă că, dacă ar fi un protocol, nu ar putea lucra cu Alexandru Toniuc ca viceprimar, sau chiar „cu dl. Ungur”. „Nu este normal şi moral ca împărţirea să se facă în acest fel. Suntem totuşi o uniune care avem zece consilieri”, a concluzionat primarul Bistriţei.