Memoria mea politică păstrează viu finalul alegerilor prezidenţiale din 2000, când, ca un cetăţean neinteresat de politică şi prin urmare neinformat, făceam o remarcă către un amic: “Iată viitorul preşedinte al României!”. Mă refeream la dl. Traian Basescu.

În anul 2004, tot dupa alegerile prezidenţiale, afirmam: “Ne aşteaptă vremuri grele cu preşedintele Băsescu!”. Cât imi doresc să mă fi înşelat! Îl urmăream pe preşedinte (şi nu doar pe el) în apariţiile tv, de multe ori fără sonor, încercând să descifrez limbajul corporal şi mesajul real. Cu alte cuvinte, dacă minte sau dimpotrivă. M-am îngrozit, vă mărturisesc. Desigur, în panoplia politicienilor care una spun şi alta gândesc, concurenţa este mare. Totuşi, preşedintele ţării se află într-o poziţie de unde impactul spuselor şi acţiunilor sale în societate este semnificativ.

Hârjoneala dâmboviţeană care animă populaţia, împărţind-o în galerii de ultraşi, astăzi devine periculoasă. Să-i răspunzi unui ministru sau unui simplu cetăţean într-un limbaj… neadecvat funcţiei pe care vremelnic o deţii, poate fi privită cu exaltare de suporterii tăi sau cu indulgenţă pudibondă de către cei care au trecuţi în buletine şi cei “7 ani de acasă”… la zi. Ce ne facem când cel vizat este un om de stat străin? Poţi să-i răspunzi vicepreşedintelui Rogozin în metafore bahice?

Greşeala este colosală din trei perspective cel puţin.

Primele două sunt de natura diplomatică. Mesajele dlui. Rogozin au fost postate pe un canal de socializare (Twitter) şi nu prin intermediul canalelor dipomatice. La trei zile de la postarea lor, unul dintre mesaje avea cele mai multe redistribuiri: 136!? Adică, nesemnificativ!

De asemenea, dacă se decidea de către Ministerul de Externe o replică, poziţia în ierarhia statului rus a dlui. Rogozin, incumbă răspunsul unui reprezentant de rang mai mic din partea statului român şi nu a preşedintelui României. Nu, d-le preş. Băsescu,nu mă simt lezat în orgolilul meu de român când un oficial străin face astfel de afirmaţii, aşa cum aţi argumentat reacţia d-voastră. Mândria d-voastră este cea care va împins să răspundeţi nechibzuit, primejduindu-ne ţara.

Cel de-al treilea argument este de ordin strategic. Preşedintele nostru chiar nu se întreabă de ce am fost provocaţi? Pentru că de o provocare este vorba aici. Tensiunea este în creştere, Ucraina fiind cea care are de suferit cel mai mult până acum. Ce nevoie are Romania, să se ia la harţă cu Rusia când ar putea încerca să devină dacă nu un mediator, cel puţin un facilitator al schimburilor de mesaje dintre marile puteri?

Eram resemnat că mai sunt câteva luni până vom avea un nou preşedinte. Astăzi, sunt tot mai îngrijorat. Cred că dl. Mihai-Răzvan Ungureanu este omul potrivit pentru România republicană. După ultimele declaraţii prezidenţiale întreb: România, încotro mergi?

Răzvan CÎTU, vicepreş. Comunicare FC BN