PSD BN-“Ioan Nelu Botiş, un ministru cu deficit de conştiinţă”
Image
pdl20si20psd20009.preview0.jpg

“În lunile de campanie electorală din anul 2008, candidatul de atunci Ioan Nelu Botiă nu rata niciun moment prilejul de a spune peste tot că partidul pe care îl reprezintă se va bate pentru ca pensionarii să ducă o viaţa decentă, argumentând cu patos că există resurse pentru o pensie minimă de 300 de euro. Învăţat de mentorul său politic să atace auditoriul la coardă sensibilă, candidatul Botiş se prezenta in faţa tuturor bisericilor, aşteptând pensionarii să le explice cum va aduce PD-L bunăstare şi respect celor ce au muncit o viaţă intreagă pentru a avea măcar o pensie decentă”, afirmă PSD BN, preşedinte Radu Moldovan.

Într-un comunicat de presă trimis redacţiei de PSD se arată cum “s-a zbătut” noul ministru să împiedice adoptarea principiului că punctul de pensie să reprezinte minim 45 % din salariul mediu brut, în cadrul dezbaterilor pe marginea Legii unitare a pensiilor, din Comisia de Muncă a Parlamentului: “pentru cei care îi cunosc cameleonismul şi oportunismul nu reprezintă o surpriză, insă domnul Ioan Nelu Botiş ar trebui să nu mai considere că una poate spune la Bistriţa şi alta să fumeze în noua demnitate din capitală.

“Acasă, in intâlnirile cu electoratul pe care a avut grijă să le mediatizeze intensiv, fiind şi asta o doză de narcisism politic, Nelu Botiş nu pomenea de deficite, criză, ci doar de proiecte, programe şi promisiuni menite să nu umilească pensionarul român. In faţa deputaţilor Botiş nu a mai plâns de soarta pensionarilor care astăzi, datorită partidului pe care il reprezintă au ajuns la limita de jos a existenţei, ci a plâns de soarta deficitului bugetar, s-a incovoiat sub povara funcţiei sale şi a intrat in rutina guvernamentală: tăiem tot, banii trebuie păstraţi pentru camarila portocalie, Udrea, Blaga, Olteanu. Noi, social-democraţii ne asumăm termenul de ticălos atribuit de preşedintele Traian Băsescu pentru că am votat mărirea pensiilor, dar, in aceste condiţii, domnul Botiş, cu imensul deficit de conştiinţă dovedit, cum ar trebui să se numească atunci când se impotriveşte unei vieţi cât de cât decente pentru pensionarii României?”, transmite biroul de presă PSD BN.