Pumn de Țărână Band, 4 septembrie, ora 19, la Palatul Culturii Bistriţa
Image
img-20210830-wa0004.jpg

Pumn de Țărână Band s-a format la inițiativa rapperului și liricistului Onisim Lungu care locuiește în Austria din 2002. Muzicienii s-au găsit în 2019 și au pornit la drum îmbinând muzica jazz cu rapul și spoken word-ul. De atunci trupa s-a dezvoltat organic într-o direcție inovatoare, utilizând estetici aparent contradictorii, cum ar fi oscilarea între poezie și dansuri balcanice sau intre jazzul contemporan și metricile muzicii trap. Același caracter contradictoriu este vizibil și în textele lui Onisim, care pendulează între real și ireal într-o manieră extrovert-contemplativă.

Contrastul dintre vocea feminină și cea masculină, cât și culorile individuale pe care le aduc cu ei cei 5 instrumentiști, spun o poveste muzicală, care traversează mai multe lumi, în căutarea unui sound proaspăt și bine servit.

Prima astfel de poveste se găsește pe albumul ”Muza din Hostel Costel”, care a fost lansat în 2020 și care este disponibil pe CD și pe Vinil.

BAND:

Onisim Lungu – rap vocals & lyrics

Rosa Fürpass-Netočný – vocals

Victoria Pfeil – soprano & baritone sax

Aron Hollinger – electric guitar

Andreas Huber – trombone

Sarah Brait – electric bass

Raphael Schuster – drums