Cel mai recent volum de
Actualitate
poezie al Ioanei Sandu, este Antologia Setea penumbrei (Editura
Junimea 2024), cuprinzând 100
de poezii, selectate din volumele
Leagăn de nisip (2006), Punctul
de sprijin (2007), Cuvântul cel
necuprins (2008), Carta din foc
(2009), Umărul vântului (2011),
Aventuri lăuntrice (2013), Braţe
de apă (2015), Tiparul dinăuntru
(2016), Limpezirea cu altă lumină
(2018), Limanul cu sălcii (2018),
Memoria muntelui (2019), Setea penumbrei (2020), Ieşirea
din timp (2020), Calea lui Iacob
(2022), Mătăsuri (2022).
Perioada acoperită, prin cele
15 volume este amplă – 16 ani.
Ocupă doar segmentul relativ recent (poeta a debutat în 1983).
Ȋnainte de a purcede la o lectură,
cumva, din perspectivă aeriană
(fără conotaţie!), subliniez senzaţia de c e v a integral. Integrat.
Ansamblu organic. Fac exerciţiul
virtual al ignorării titlurilor, citesc poeziile în şnur. E posibil.
Profesorul universitar Ovidiu Pecican semnează o prefaţă amplă, despre care recenzentul
nu are cădere a se pronunţă. Dar poate mărturisi, ca cititor, organicitatea ansamblui prefată-texte poetice. Impreia pregnată de lectură e un tot coerent.
Prefaţa începe cu un mic adagio academic, apoi întroduce, document, poeta în
tablou. Nu omite semnalarea trecerii prin (ceea ce s-a numit) obsedantul deceniu. Notează,
en passant, că versurile Ioanei Sandu sunt ceremonioase cu metafore limpezi, aspirând la
frumusețea academistă, cu aplecare conceptuală. Apoi, ia la pieptene fin, volumele, începând din 2006. Nu mă refer mai mult la prefaţă, altfel dece aş scrie despre antologie?
Antologia începe cu un simbolic poem, intitulat acum. Dincolo de universul Ioanei Sandu,
simt un pas către poezia japoneză în forme fixe. Ceva instinctiv. Calul era, în teoretizarea lui
Călinescu (Universul poeziei, 1975) un cuvânt poetic. Dar începutul e recursiv. Eul poetic se
implică. Poetul (aici nu poeta, sensul e generic) cere mereu un punct de sprijin. E Cuvântul?
Cum altfel?
În volumul din 2009, poeta radiază cumva spre temele sale:
miroase a răsărit
dispare imaginea vechiului tipar,
se lipesc în curgere sacră
vocale, consoane,
lucrarea neîmplinită cândva
grăbește esența mai sus.
Soarele macului – ce titlu superb!
Alt poem debutează cu un distih aforistic, dublat de o valoare poetică ce nu cere nici
un epitet:
Urcușul este călătoria prin eul aprins
ca de o praștie în refugiu.
Recunosc, îmi e din ce mai greu să analizez, să comentez. Nu prefaţa dlui Profesor mă inhibă, lupt împotriva tentației de a cita întegul text al celor 15 volume. Dar, dacă am
început, trebuie să merg mai departe.
Un poem care dezvoltă imaginea scoicii (alt cuvânt din străvechea carte citată a lui
Călinescu, un cuvânt poetic) îmi redă un alt poem, la fel de străvechi, al unei poete dispărute:
Scoica – Forma Universului
E îmbrăţisarea perfectă
Ce e antrenant, considerând, cum spuneam, întregul text al antologiei, ca şnur,
e alternaţa dintre discursul Eului poetic (adresat la peroana întâia Universului şi cititorului
generic) şi forme direct discursive. Mă refer mai mult la aspectul tehnic, din motivele deja
precizate. Voi încerca să exprim mai plastic tăirea, ca cititor.
Mereu foarte personală, poeta şi face un lapidar autoportret. Un simbol, de fapt, a
ceea ce oferă, în poezie:
… scrie poezie pe cer
cântă a le lu ia.
Poeta foloseşte cu masură preluînd, uneori, titlul unui volum ca titlu al unui poem
inclus. Vezi doar Braţe de apă. Dar mai ales însăşi Antologia preia titlul unuia din volume,
datat 2020. De la care, de fapt, încolo, ponderea poemelor selectate în antologie creşte firesc. Nu putem vorbi de maturizare, maturitatea poetică e
manifestă de dinaintea antologiei. Nu uităm, cu riscul repetării informaţiei, că la finele lui 2024, poeta publică de 41
de ani’. Iar Radu Cosaşu (autointitulat de meseire nuvelist)
spunea odată că patruzeci de ani e perioada cea mai fiabilă.
Chiar dacă se referea punctual la literatură. Nu pot să nu-l
citez cititnd, cu emoţie, poezia Ioanei Sandu.
Şi iată încă un strop de emoţie:
El, cuvântul, vine adesea lunecând,
fluierând
pe făgașul de aer. (Din poemul Scara de lumină
Antologatoarea distribuie, cu picătura, o rafinată
poetizare a… pudorii (… acoper obrazul…)
Nu din deficit de comentarii şi interpretări, Simt nevoia să citez câte un fragment. Fără coemntarii şi fără interpretări. E doar nevoia resimţită de a mărturisi, din când în
când, propria emoţie ca cititor:
…începi să te luminezi,
tu însăți
în ningere
adunându-ți ființa.
E unul din momentele, totuşi discrete, ale dialogului poetic cu… Eul sau cu Sinele? Las cititorul raportului de lectua
să discerană…
În cunoaştere, oare zăbovim, trăim sau alergăm?
Poeta răspunde clar. E felul Ei de a exprima, printr-un titlu,
propria simţire. Da, cunoaşterea e (şi) simţire. Evit să explic,
acesta e, cum spuneam, un raport de lectură, nu un dialog
reflexiv.
Fi-voi iertat că m-am refeit de două ori la străvechea Universul poeziei? Est modus in rebus, a treia oară
nic ieu n-aş suporta. Dar cum să ignor folosirea, înlclusiv
asociate, al cuvintelor cuvânt şi cunoaştere? Căci, dincolo
de lirism, dincolo de impecabilul dicurs poetic, dincolo de farmec, dincolo de emoţie, Aceste două cuvinte sintetizează,
exprimă, sugerează exerciţiul intelectual peren al al poetei.
Versurile Ioanei Sandu sunt ceremonioase cu metafore limpezi, aspirând la frumusețea academistă, cu aplecare conceptuală”.