Radu Moldovan se pregăteşte de al treilea mandat la conducerea PSD BN
Image
liviudragnea.jpg

         Peste 500 de social-democraţi bistriţeni sunt aşteptaţi vineri, 2 octombrie, la Conferinţa de Alegeri a Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud. Evenimentul politic intern va fi girat de prezenţa preşedintelui PSD - Liviu Dragnea, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor – Valeriu Zgonea.

         „Da, voi candida pentru un nou mandat, al treilea, de preşedinte al PSD Bistriţa-Năsăud (n.n. – ales în această funcţie din septembrie 2007). Până joi la ora 12.00, pot fi depuse candidaturile”, a declarat preşedintele interimar al social-democraţilor bistriţeni, Radu Moldovan.

         În ceea ce priveşte alegerile interne din cadrul PSD la nivel naţional, social-democraţii urmează să se întâlneascăîn această după-amiază în cadrul Comitetului Executiv Judeţean (structură din care fac parte toţi cei 62 de preşedinţi de organizaţii locale) pentru a lua o decizie. „Vom discuta acest lucru, trebuie să ne exprimăm dacă ne dorim opţiunea conform Statutului şi Regulamentului pentru noile alegeri. Eu voi supune atenţiei colegilor mei o recomandare a Organizaţiei Judeţene pentru unul dintre cei doi candidaţi şi o rezoluţie. (...) În 2010, a fost luată o decizie de a implica cât mai mulţi membri simpli de partid, de a-i aduce cât mai aproape de decizie. În Statutul PSD, din 2010, există o prevedere statutară clară care spune că preşedintele partidului este ales de către toţi membrii de partid înainte de Congres, iar Congresul prin votul delegaţiilor validează rezultatele scrutinului  general”, a explicat liderul interimar al PSD BN.

         În fapt, duminică, 11 octombrie, între orele 8-20, în toate localităţile judeţului va fi organizat un scrutin intern la care vor vota toţi membrii PSD înscrişi în listele de partid, bifând unul dintre candidaţii înscrişi pentru şefia Partidului Social Democrat. La nivel PSD BN, a fost stabilită o comisie electorală judeţeană, condusă de preşedintele executiv Nicolae Moldovan, din care mai fac parte deputaţii Doina Pană, Daniel Suciu, Ioan Deneş şi secretarul executiv Romeo Florian. Rezultatele vor fi transmise către Bucureşti, către Comisia Electorală Centrală a PSD care va pregăti Raportul pentru Congres.