Actualitate
Cei trei judecători bistriţeni care au candidat pentru o funcţie de conducere la instanţele din judeţ au obţinut punctajul necesar. După verificarea îndeplinirii condiţiilor legate de participarea la concurs, au susţinut proiectele referitoare la executarea atribuţiilor specifice funcţiei Nicolae Marian (pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), Claudiu Gurlui (preşedinte Judecătoria Năsăud) şi Nicoleta Moldovan (vicepreşedinte Judecătoria Bistriţa). Nicolae Marian a obţinut nota 9,89, a doua notă la nivel naţional, în timp ce Claudiu Gurlui a primit un punctaj de 9,07, iar Nicoleta Moldovan - 7,35.
Cei trei judecători au trecut cu brio şi de testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane. Astfel, Nicoale Marian a primit nota 9,60, Claudiu Gurlui – 8,60, în timp ce Nicoleta Moldovan a obţinut nota 9. Pentru a ocupa aceste funcţii, judecătorii trebuiau să aibă cel puţin media şapte.