Reînfiinţarea trupei "Experiment"
Image
p1010016.jpg

Cu siguranţă bistriţenii îşi amintesc de trupa de teatru de la Casa Municipală de Cultură "George Coşbuc", azi centrul cultural Municipal, intitulată "Experiment", şi coordonată de actriţa cu acte în regulă, Patricia Negrea. Ne-am bucurat atunci de punerea în scenă a unor piese de A. P. Cehov, W. Shakespeare, J. P. Sartre I. L. Caragiale, în regia tinerei actriţe. După câţiva ani Patricia, la solicitarea iubitorilor de teatru, va relua activitatea cu "Experimentul". Toţi tinerii care au talent sunt aşteptaţi pe 20 octombrie, de la ora 18.00, la Centrul Cultural Municipal la preselecţie. Singura condiţie pe lângă talent este să aveţi peste 16 ani. Va fi ascultat un fragment interpretaviv, însă vor fi testate şi aptitudinile muzicale şi ritmice. Experiment a fost un pas frumos în teatrul din Bistriţa, confirmat şi prin premiile obţinute la festivalurile din ţară.