Reprezentanți ai Primăriei Sângeorz-Băi, la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Image
sgbai.jpg

Reprezentanți ai Primăriei orașului Sângeorz-Băi au participat, alături de membrii Asociației Naționale a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România, la Târgul de Turism al României, desfășurat la Romexpo.

Evenimentul a fost urmat de o întâlnire de lucru la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, unde au avut loc discuții aplicate cu domnul ministru Irineu Dărău privind planurile de acțiune pentru perioada următoare și direcțiile de sprijin dedicate stațiunilor balneare.

De asemenea, au fost purtate discuții constructive cu reprezentanții Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), în vederea consolidării colaborării și promovării eficiente a stațiunilor balneare la nivel național.

Sângeorz-Băi își reafirmă angajamentul de a fi activ prezent în toate demersurile care susțin dezvoltarea și promovarea stațiunii noastre, se arată în informarea Primăriei Sângeorz-Băi.