Românii din străinătate, care vor să voteze, se pot înscrie în Registrul Electoral!

Ministerul Afacerilor Externe şi Autoritatea Electorală Permanentă au anunțat începerea perioadei de înscriere în Registrul Electoral pentru alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.

Astfel, începând cu 1 aprilie 2016, românii cu domiciliul sau reședința în străinătate care doresc să voteze la viitoarele alegeri parlamentare pot solicita înscrierea în Registrul Electoral. Perioada de înscriere începe la data de 1 aprilie și se încheie cu aproximativ 3 luni înaintea datei alegerilor, în funcție de data stabilirii scrutinului.

„Înscrierea alegătorilor în Registrul Electoral reprezintă un pas important și necesar pentru exercitarea dreptului de vot în cadrul alegerilor parlamentare din acest an, având în vedere modificările aduse legislației electorale și noutatea introducerii votului prin corespondență.

Prin Intrarea în vigoare a noilor prevederi din legislația electorală se facilitează accesul românilor la procesul electoral, evitându-se astfel aglomerația de la secțiile de votare și costurile de deplasare”, se arată în informarea MAE, distribuită de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.

Cetățenii români care doresc să se informeze cu privire la desfășurarea procesului electoral din străinătate pot consulta materialele informative alcătuite de AEP și MAE accesibile în secțiunile speciale de pe pagina de internet a fiecărei instituții  - http://www.roaep.ro/vot_strainatate/vot_strainatate.html și http://www.mae.ro/node/35931.

Ordinul ministrului afacerilor externe privind documentele care atestă reședința în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016 și formularul cererii de înscriere în Registrul Electoral pot fi descărcate de pe site-ul MAE.