Actualitate
În ziua de 20 octombrie 2021, după o scurtă suferință a fost chemată intempestiv la Domnul scumpa noastră soție, mamă, bunică, soră, cumnată, mătușă Livia Sărățean, o ființă excepțională, un suflet deosebit de bun și blând. A văzut lumina zilei la 26.02.1945 în familia Nicolae Trif (1914-1989), din Josenii Bârgăului, un truditor cu două norme, una fiind cea de gaterist la fosta fabrică de cherestea de la Bistriţa Bârgăului la care ajungea zilnic străbâtând pe jos sau cu bicicleta, de multe ori pe furtună şi vreme rea, prin viscol şi nămeţi, câte zece km şi unde încerca să se facă cât mai util, să valorifice cât mai judicios şi mai eficient masa lemnoasă asigurată de confraţii din parchetele de exploatare forestieră, iar cea de-a doua, după ce se reîntorcea acasă. Îmbuca ceva, după care lua, după caz, coasa, furca, grebla, sapa, uneltele de grădinărit ori vermorelul în spate şi făcea alţi 5-6 km până la: oltonii din "Părăuanul", din "Holog", Capul Câmpului", "Grădina din Tinişoara", la holda din "Şes", mălăiştea de la Rus, grampirii de pe "Obrejă", trifoiul din "Poduri" uneori ajungând chiar până în “Tablă”, în “Arinii saşilor”, la Dorolea, unde trudea până târziu în noapte. Revenea ostenit, fără să se plângă vreodată, iar a doua zi şi în următoarele îşi relua, după acelaşi tipic, îndeletnicirile cotidiene. În vârf de campanie, îndeosebi la arat, la semănat, la căpălit, la polog, la secerat, la strânsul merelor, mălaiului, grampirilor era acompaniat îndeaproape de devotata și harnica sa consoartă Floarea Trif (1917-2006), o gospodină deosebit de pricepută cu deprinderi practice moştenite de la Moldovan Costan, tatăl său, rotarul comunităţii. Aceasta dădea de fiecare dată curs invitaţiei soţului, chiar dacă era ostenită şi învăluită până peste cap încât abia dacă mai prididea cu multitudinea de treburi casnice, cu asigurarea menajului pentru o familie compusă din şase persoane, cu îngrijirea animalelor, cu ţesutul de procuţe, păretare, cergi, verinci şi nu numai. Minunata și vrednica familie nici nu avea prea multe alte alternative decât munca. Numai așa putea să-și onoreze cotele obligatorii, multitudinea de alte obligații și mai ales să asigure condiții pentru o educație temeinică celor trei copii cu care a fost binecuvântată de Dumnezeu. Fiul, Eugen Trif, (5 august 1942 - 9 martie 2000) a urmat într-o perioadă în care părinții erau obligați să asigure de acasă totul de la alimente până la strujacul de paie pe care să se poată odihni – n.n.) şi absolvit în calitate de şef de promoţie Facultatea de teologie ortodoxă de la Sibiu. După absolvire i-a succedat în funcţie cu rezultate merituoase părintelui protopop iconom stavrofor Augustin Pop, de la Mijlocenii Bârgăului, campionul sacrificiilor pe altarul neamului și a bisericii noastre naționale. Jeni, mezina familiei, a urmat Liceul "Radu Petrescu" Prundu Bârgăului şi Facultatea de filologie din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, iar după absolvire a predat mai bine de trei decenii şi jumătate ani acolo unde a fost nevoie, din 1979 şi până la pensionare la Liceul "Radu Petrescu" Prundu Bârgăului. A fost căsătorită cu bunul și vrednicul părinte iconom stavrofor Ioan Jauca chemat la Domnul la 17 noiembrie 2020. Defuncta, iubita lor soră, Livia a urmat şi absolvit Şcoala Tehnică Horticolă Bistriţa, în calitate de şefă de promoţie, fiind unica şefă de promoţie cu medii de 10 la toate materiile. După absolvire, a lucrat în cercetare, până în 1990 în cadrul Laboratorului Central de Carantină Fitosanitară Bucureşti sub coordonarea Dr. ing. Ilie Vonica, fostul său profesor și diriginte (ginerele fostului profesor Ștefan Lupu- n.n.), iar ulterior la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa sub îndrumarea Dr. ing. Nicolae Minoiu, secretarul științific al stațiunii, profesor asociat la Universitatea de Științe Agricole Cluj-Napoca, membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Sisești“, iar ulterior a Dr. ing. Maxim Aurel, în prezent profesor la Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Pentru competență, răspundere și profesionalism a fost apreciată pozitiv nu numai de șefii profesionali nemijlociți, dar și de către specialiști din mari companii producătoare de substanțe de combatere a bolilor și dăunătorilor la pomii fructiferi, legume și culturi agricole din străinătate cu care a colaborat în permanență pentru testarea la Bistrița a eficacității, toxicității și remanenței lor. În 1974 Livia și-a unit destinele cu Ioan Sărățean cu care a conviețuit în deplină armonie și bună înțelegere mai bine de 47 de ani. Din căsătoria lor au rezultat două fiice: Ioana-Liviuța, care în prezent lucrează la Biblioteca Universităţii Simon Fraser din Vancouver, British Columbia - Canada, căsătorită cu părintele Nicu Liuţă, slujitor al Bisericii Ortodoxe Române având Hramul Sfântul Gheorghe şi totodată consilier pastoral la cel mai mare spital din provincial canadiană. Au doi copii: Nina, studentă anul IV pe lista decanului şi pe cea a preşedintelului consiliului de administraţie a Universităţii Simon Fraser, ce își propune să urmeze facultatea de medicină (în Canada pentru a urma facultatea de medicină e nevoie de absolvirea prealabilă a unei alte facultăți din domeniul științei – n.n.) și Mateiaş, mezinul familei, elev în primul an de liceu. tru Veșnică recunoștință fiicei Daciana, care după 25 ani de studii din care 9 în Canada constatând că părinții sunt în suferință a renunțat la perspectivele profesionale s-a reintors în țară pentru a le fi alături și ajuta. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în liniște și pace.
Slujba de înmormântare va fi oficiată în ziua de 22.10.2021, ora 13,30, la capela situată pe strada Tărpiului.
Familia