Comunicat de presă
Şapte amenzi aplicate de Protecţia Consumatorilor la un supermarket din Bistriţa! Produse neconforme scoase de la vânzare

 Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud a desfășurat o acțiune de control privind respectarea prevederilor legale în domeniul protecției consumatorului de către operatorul economic Selgros Cash&Carry SRL.

În urma neregulilor constatate, echipa de control a aplicat 7 amenzi contravenționale în cuantum de 60.000 lei.

Totodată, au fost dispuse:

- măsura opririi definitive a comercializării produselor neconforme în valoare de 4000 lei,

         - măsura opririi temporare a comercializării produselor neconforme până la remedierea deficiențelor.

Abaterile de la legislația în vigoare identificate au fost:

- comercializarea unor produse refrigerate vidate, respectiv carne de porc și pasăre, care prezentau în interiorul ambalajelor acumulări și scurgeri de sânge în exces;

- comercializarea de legume și fructe depreciate calitativ cu modificări ale culorii și aspectului;

- comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate;

- comercializare unor produse aflate la promoție fără a fi indicată în mod clar și neechivoc data la care încetează oferta;

- lipsa afișării prețului pentru unele produse;

- comerializarea unor produse preambalate care nu se încadrau în cantitatea netă indicată pe ambalaj;

- comercializarea unor produse care nu respectau informațiile afișate la raft cu privire la calitatea acestora.

Marfa neconformă identificată, în timpul controlului, a fost predată unei firme autorizate în vederea distrugerii.

CJPC Bistrița-Năsăud va desfășura în continuare atât acțiuni de verificare și control cât și acțiuni de consiliere la operatorii economici care desfășoară activități în județ.

Vă reamintim faptul că ANPC a inițiat campania de pregătire a operatorilor economici, prin control de fond voluntar solicitat de aceștia (îndrumare și consiliere fără sancționare pecuniară).

Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate în timpul controlului.