Scriitori bistriţeni, în Casa România din Catalunia
Image
clipboard018.jpg

Este prezent, în aceste zile, la Bistriţa, Florin Ioan Bojor, tânăr bistriţean stabilit pentru o vreme pe meleagurile spaniole, unde studiază la Facultatea de Filosofie şi la Facultatea de Teologie din Catalunia. Aici este şi realizatorul şi prezentatorul de emisiuni culturale la postul de televiziune Barcelona TV şi la Radio Punt 7. Poate cel mai mare succes de până acum este realizarea Dicţionarului român catalan/ catalan român, foarte util în cunoaşterea celor două limbi. Şi pentru că Florin Bojor este un tânăr căruia îi place să se implice în promovarea românismului, împreună cu alţi români a inaugurat Casa România din Catalunia. Acest centru are ca obiectiv cunoaşterea realităţii actuale şi viitoare a poporului român în cel mai amplu înţeles: limbă, tradiţii, artă, geografie, turism, dând o imagine mai apropiată adevărului despre românii care trăiesc şi lucrează în Catalunia. “Pentru a ne integra trebuie să fim cunoscuţi, pentru ca să fim înţeleşi trebuie să se evite stereotipurile şi prejudecăţile şi să ne deschidem unei culturi milenare, apropiată şi îndepărtată în acelaşi timp”, afirmă Bojor. Casa Românească şi-a propus organizarea de expoziţii de artă, conferinţe pe teme de interes cultural, religios, social, prezentări de carte, spectacole de dans şi muzică tradiţională, ateliere şi meşteşuguri tradiţionale. Se intenţionează pe viitor şi înfiinţarea unor clase în care să se înveţe gratuit limba română. Florin Ioan Bojor a adunat de la prietenii bistriţeni cărţi şi icoane româneşti pe care le va duce în casa din Spania, unde va organiza un colţ al bistriţenilor. Cei care doresc să-l ajute în demersul său pe tânărul bistriţean, pot lua legătura cu el la adresa de e-mail florinioanbojor@yahoo.com.