SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ELECTRICA SA - DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ BISTRIȚA
Image
28029137919111995790713648829437032385238553n.jpg

Pentru informarea dvs., spaţiile verzi urbane, care cuprind și arborii de aliniament, sunt un adevărat moderator al impactului activităţilor umane asupra mediului înconjurător.

Acestea au o contribuţie importantă la epurarea chimică a atmosferei. Prin procesul de fotosinteză, plantele consumă dioxid de carbon şi eliberează oxigen, constituind, astfel, alături de planctonul din oceane, principalele surse de oxigen ale planetei.

Copacii ne sunt cunoscuți încă din timpul școlii ca un filtru indispensabil de origine naturală. Frunzele lor conțin clorofilă care absoarbe dioxidul de carbon și apoi furnizează planetei noastre oxigen.

Frunzișul copacilor are proprietăți de absorbție a prafului, neutralizare și reducere a gradului de substanțe nocive din aer. Frunzele de liliac, ulm, salcâm sunt remarcate pentru cantitatea absorbită și neutralizată de substanțe nocive din aer!

Copacii sunt o parte integrantă a naturii și componenta principală a multor ecosisteme de pe planetă. Funcția lor principală este de a purifica aerul.

Purificarea aerului are loc în timpul procesului de fotosinteză, care se realizează în frunzele copacilor. În ele, sub influența radiațiilor ultraviolete solare și a căldurii, dioxidul de carbon este procesat în elemente organice și oxigen, care apoi participă la creșterea diferitelor organe ale plantelor. Prin purificarea aerului, copacii elimină sulful și dioxidul de azot, precum și oxizii de carbon, microparticulele de praf și alte elemente.

Vă mai aducem la cunoștință că la Bistrița aproape jumătate din noile cazuri de îmbolnăviri sunt ale aparatului respirator, una dintre cause fiind calitatea aerului.

Vă rugăm să meditați la cele de mai sus și să vă gândiți la răul pe care l-ați făcut bistrițenilor, printre care și angajaților unității dvs., prin mutilarea celor 45-50 de copaci de aliniament de pe str. Andrei Mureșanu. Ca o compensare, sperăm să inițiați o acțiune de plantare de copaci de aliniament, în paralel cu îngroparea conductorilor de la rețelele electrice din oraș.

Asociația BISTRIȚA CIVICĂ

Președinte

Adrian Florin Chereji