Actualitate
Senatorul Ioan Simionca (ALDE) apreciază că lipsa preşedintelui României de la şedinţa solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă. Mai mult, catalogarea declaraţiilor din Parlament drept „bombastice şi populiste” de către preşedintele ţării este un act iresponsabil când se raportează la istoria României.
„De la eveniment a lipsit preşedintele României, Klaus Iohannis, ceea ce în opinia mea şi a colegilor din ALDE este un gest nesăbuit din partea dumnealui, pentru că noi considerăm că la asemenea evenimente majore care privesc istoria neamului nostru românesc, toate iniţiativele unioniste şi tot ce înseamnă istorie trebuie să se clădească şi în jurul Preşedinţiei României”, a declarat senatorul Simionca.
Potrivit parlamentarului bistriţean, preşedintele României ar trebui să fie liantul tuturor reprezentanţilor statului în jurul căruia să se clădească unirea celor două state care acum se confruntă cu „o separare nedreaptă”.
„Tragem speranţa că prin ceea ce se pregăteşte la nivel de judeţ, de primării, de ONG-uri, de pregătire a populaţiei din România şi din Republica Moldova, să ajungem, de ce nu, în acest an sau într-o perioadă cât mai scurtă, la reunirea sub acelaşi drapel a tuturor românilor”, a menţionat Ioan Simionca.
În context, purtătorul de cuvânt al ALDE BN, prof. Ionel Tompa a ţinut să precizeze că unul dintre semnatarii unui tratat prin care Basarabia era separată de România a fost Ribbentrop (n.n. – ministru de externe al Gemaniei), iar preşedintele Iohannis nu ar fi vrut să nege ce au făcut „nişte înaintaşi”. Mai mult, a menţionat Tompa, UDMR s-a abţinut în votarea rezoluţiei, iar preşedintele prin neparticipare, de asemenea, s-a abţinut. „Să fie o întâmplare că în calitate de primar al Sibiului, spun sibienii deci nu eu, nu a participat la niciun ceremonial legat de ziua de 1 Decembrie organizat în perioada a 16 ani de primărie? Ca preşedinte al ţării, el trebuia să fie promotorul tuturor evenimentelor dedicate marelui Centenar. Să nu uite că nu a fost votat de saşi, a fost votat de români. Dacă avea voturile saşilor, nu ştiu dacă depăşea Mărginimea Sibiului”, a mai spus prof. Ionel Tompa.