Actualitate
Senatorul PNL Ovidiu Florean susţine că, la Bucureşti, a găsit două entităţi care funcţionează diferit, şi anume Puterea, formată din „oameni competenţi, de bună credinţă, cu pregătire superioară” şi Opoziţia, formată din „foarte mulţi impostori, parveniţi, ipocriţi, oameni care nu ştiu altceva decât să apeleze la tot felul de populisme”.
„Nici nu merită să le dai răspuns la populismele lor pentru că în trei zile toate acestea se demontează de la sine. Din păcate, nu au înţeles să facă o opoziţâie constructivă, fac doar tam-tam, gălăgie, huidie, fluieră, parcă eşti în tribunele unui teren de Liga a IV-a. Acest lucru dezonorează la nivel naţional. Nici UE nu cred că priveşte cu ochi buni, sperăm ca să înţeleagă, prin opoziţie constructivă şi aplicată pot să facă mult bine României şi să abordeze într-un alt mod relaţia cu electoratul propriu”, a declarat senatorul Florean.