Statistica de stare civilă
Image
Actualitate
Populaţia oraşului Năsăud, conform recensământului din 2002 era de 10.639 de locuitori faţă de un număr de 12.176 cât număra la recensământul din anul 1992. Aşa cum aflăm de la funcţionarul de specialitate, Floarea Fica, din cadrul Serviciului de „Stare civilă” al Primăriei oraşului Năsăud şi înregistrările anului 2010, au fost în număr descrescător faţă de 2009, doar numărul deceselor depăşindu-l pe cel din anul anterior. Dar, iată şi statistica:
- acte de naştere întocmite în 2010 – 566 faţă de 620 în 2009;
- acte de căsătorie – 75 (din care 3 transcrieri) faţă de 97 în 2009;
- acte de deces întocmite – 110 în 2010 faţă de 109 în 2010.