Stelian Dolha: Ecartul dintre PNL şi PSD e foarte mic. PNL are 38% în Bistriţa
Image
stelian-dolha-pnl-trebuie-sa-lumam-masuri-sa-oprim-migratia-politica1382080398.jpg

Deputatul Stelian Dolha, copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, susţine că, potrivit sondajului comandat de PNL în municipiul Bistriţa, ecartul între PNL şi PSD e foarte mic.

„Ştiu că există o stare de aşteptare febrilă în dreptul candidaţilor pe care Partidul Naţional Liberal urmează să-i desemneze pentru Primăria Bistriţa şi Consiliul Judeţean. Sondajul comandat de PNL este gata, în această după amiază va fi discutat detaliat. Ştim că ecartul dintre cele două partide mari, respectiv PNL şi PSD e foarte mic.

Partidul Naţional Liberal, astăzi, în Bistriţa, are 38%. 38% este scorul pe care Partidul Naţional Liberal îl are azi în municipiul Bistriţa, dacă mâine ar fi alegeri”, a declarat deputatul Dolha, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, după anunţarea candidatului pentru Primăria municipiului Bistriţa, actualul edil „nu o să mai doarmă liniştit”.

„A fost într-adevăr o perioadă de căutare, o perioadă în care am încercat şi căutăm să găsim cel ami bun candidat pentru Primăria Bistriţa, care să adune în jurul lui cam toate voturile pe care PNL le are în acest moment şi, bineînţeles voturile proprii. Odată lansat, candidatul pentru Primăria Bistriţa din partea PNL, eu vă spun că se relansează bătălia electorală în Bistriţa. Cu alte cuvinte, domnul primar Ovidiu Teodor Creţu nu o să mai doarmă liniştit, la fel cum o făcea când era senator, imagini care rulează pe televiziunile naţionale şi nu o să mai trateze cu nonşalanţă opoziţia atunci când vorbeşte de supraevaluările care se practică cam în fiecare zi pe la Primăria Bistriţa. Nu o să ne mai trateze aşa, vă asigur eu”, a precizat liderul liberal.

În context, deputatul Dolha a readus pe tapet tema achiziţionării căsuţelor pentru veveriţe („cu 5.000 euro în loc de 500 lei”), a laptopurilor, dar şi a manifestărilor culturale care la Bistriţa costă mai scump decât la Cluj sau Sibiu, asta pentru că „Cosma zice, Creţu semnează”.