Trimiterea în judecată a lui Victor Ponta este o uriaşă pată pe obrazul României, care nu poate fi spălată decât printr-o retragere urgentă a sprijinului politic de către PSD şi a coaliţiei de guvernare şi o demitere imediată a guvernului său.
Actualitate
Calitatea de inculpat a primului ministru prejudiciază grav imaginea şi reputaţia României şi această stare de lucruri nu mai poate fi tolerată. Stă dovadă ultimul schimb de replici între ministerele de externe ungar şi român pe tema zidurilor de sârmă ghimpată. Partea maghiară a ajuns să pună la îndoială credibilitatea spuselor diplomatului român invocând argumentul că este ministrul unui premier trimis în judecată.
Dincolo de grosolănia provocatoare, de încălcarea oricăror uzanţe diplomatice replica părţii maghiare vorbeşte de la sine despre o realitate pe care PSD nu are dreptul să o mai ignore, oricât de mult şi-o doreşte. Iar părerea exprimată de Joseph Daul, preşedintele Partidului Popularilor Europeni că România nu merită o asemenea carte de vizită cum este aceea a unui premier inculpat pentru infracţiuni de fals în înscrisuri şi spălare de bani este îmbrăţişată larg în cancelariile europene.
E regretabil că îndepărtarea acestui personaj profund nociv pentru România nu s-a produs înaintea zilei de astăzi, cea care marchează o premieră teribilă: un prim ministru al României inculpat în faţa unei instanţe judecătoreşti.
Deputat Stelian Dolha,
Copreşedinte PNL Bistriţa-Năsăud