Stelian Dolha: Reduta Bistrița se putea cuceri, dacă aveam două tururi de scrutin
Image
d3.jpg

Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, consideră că rezultatul de la Bistriţa reprezintă „efectul de bumerang pe care-l are un singur tur de scrutin”, pe care el personal l-a blamat întotdeauna. Stelian Dolha a menţionat că îşi menţine declaraţia potrivit căruia în lipsa coalizării dreptei a avut de câştigat Ovidiu Creţu.

„Am spus întotdeauna că trebuie să fie altfel. Cu alte cuvinte, cu 12-15%, Ovidiu Creţu este încă o dată primar la Bistriţa. (...) Îmi doream ca dreapta să fie unită în jurul celui mai bine clasat, iar în urma sondajelor, cel mai bine clasat eram eu, Stelian Dolha, candidatul PNL. Ce-mi reproşez eu astăzi, dacă vreţi, este că nu am intrat în această campanie electorală la sfârşitul lunii ianuarie. Atunci trebuia să intru în campania electorală, în această redută pentru Bistriţa, şi cred că astăzi scorul arăta altfel”, a declarat, duminică seara, Stelian Dolha.

         Liderul liberal a menţionat că în ceea ce priveşte rezultatele obţinute la nivel judeţean aşteaptă scorul final. „Am spus întotdeauna că dacă scorul final al partidului se clasează undeva peste media la nivel naţional, înseamnă că PNL, la nivel judeţului Bistriţa-Năsăud are un  procent peste şi, cu alte cuvinte, are succes. Cât e, dar e un succes. Faptul că astăzi avem un singur tur de scrutin şi n-am reuşit să luăm reduta Bistriţa, e pentru că, da, au fost şi bâjbâieli, multe lucruri, pentru care eu nu vreau astăzi scuze din partea nimănui şi din partea candidatului Dolha, pentru că spun că reduta asta se putea cuceri şi astăzi, dacă aveam două tururi de scrutin, pentru care trebuia să ne batem şi, cu alte cuvinte, nu trebuia să acceptăm noi, PNL, niciodată, niciodată, un singur tur de scrutin”, a mais pus Dolha.

         Întrebat cine va plăti pentru scoprul electoral obţinut de PNL, acesta a precizat că „toţi”, însă alegerile locale din 5 iunie trebuie să se constutuie şi într-un exemplu.

„Timpul a fost prea scurt, am intrat în această competiţie electorală cu o lună şi jumătate înainte şi nu a fost suficient timp. Cu alte cuvinte, PNL cred că trebuie să intre într-o perioadă de resetare, dar o resetare de la A la Z în care să-şi vadă adevăratele valori şi la nivel de Bistriţa, şi la nivel de Bistriţa-Năsăud şi să-şi fixeze candidaţii pe care-i are la nivel de CJ şi la nivel de Primăria Bistriţa. Ăştia sunt candidaţii şi între ăştia alegem, nu înainte cu o lună.

         Va trebuie să fie o învăţătură de minte pentru noi, clasa politică bistriţeană, în sensul că de mâine, de poimâine, ne alegem candidaţii pentru Primăria Bistriţa, ne alegem candidaţii pentru CJ. (...) Vom plăti cu toţii, va plăti PNL per ansamblu în momentul în care rezultatele lui la nivel general, la nivel local o să fie slabe”, a mai spus Stelian Dolha, amintind de trendul ascendent în care PNL Bistriţa era la europarlamentare.