Cu două  săbii atârnate de un fir de păr deasupra capului (vărsta-92 de ani și pandemia aceasta care ne-a înfrigurat pe toți) nu găsesc altă cale de îmbărbătare decât poezia așa cum  mă pricep eu mai bine... sper să vă placă.

  Lumina                                                       Fotografia

Izvorând de sus din cer                                                     (Portret)

Dintr-al soarelui mister,                      O ființă-eternizată

Intră în sufletul meu                             Pe o pagină trucată

Prefăcută-n curcubeu                           Să o poți mereu vedea

Și te-ador și te slăvesc,                         Este! Nu e! Dar e ea!...

Cât pe lume mai trăiesc!

Dai inimii bucurie                                    Nu vorbește și stă mută

Sufletului reverie!                                   Deși nu pare tăcută,

Descompusă în culori                              Ea rămâne un simbol

Te-am cules din cer în zori,                     Al realului obol.

Te-am așezat în tablou

În pânzele cu ecou.                                   O invenție grozavă

Mă bucur când te găsesc                         Ce-a costat multă zăbavă!

Și-n sufletul omenesc!

                                    Prof. pens. Virginia Brănescu