Actualitate
În zi de sărbătoare, câteva sute de bistriţeni de toate vârstele, au participat la ceremonia militară și religioasă organizată cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Piața Unirii.
Ceremonialul a debutat cu acordarea onorului militar pentru generalul de brigadă Cristinel-Dumitru Colibaba, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan", și primarul Gabriel Lazany. După intonarea Imnului Național al României, a fost oficiat serviciului religios, în sobor de preoți, condus de protopopul ortodox de Bistrița - pr. Alexandru Vidican și protopopul greco-catolic Cristian Goia.
Prefectul Teofil Cioarbă a dat citire mesajului premierului Marcel Ciolacu cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.
"Unirea Țării Românești cu Moldova este exemplul grăitor cum un important proiect politic asumat în acord cu voința poporului poate deveni realitate. Această realizare de țară a fost posibilă datorită unor lideri curajoși și solidari cu neamul românesc, asemenea “Domnului Unirii”, Alexandru Ioan Cuza, a cărui domnie a pus bazele statului român modern.
La fel ca atunci, și acum, modernizarea unei națiuni înseamnă un proces de lungă durată care necesita eforturi constante din partea întregii societăți, începând cu liderii politici.
Încă de la preluarea guvernării, am pus pe primul plan dezvoltarea țării, care trebuie să prevaleze în fața intereselor personale, indiferent de costurile electorale pe care le implică. Generația care a realizat Unirea Principatelor Române ne inspiră în continuare să trecem peste multele încercări și să rămânem solidari.
Coeziunea socială este esențială pentru îndeplinirea obiectivelor de țară. Împreună am realizat aderarea la Spațiul Schengen și la Programul Visa Waiver, obiective care, alături de statutul de membru al Uniunii Europene și NATO, consolidează rolul României în lume și oferă românilor drepturile pe care le merită.
Tot împreună vom duce România în OECD și vom continua reformele asumate de acest guvern, care ne permit accesarea banilor europeni și utilizarea lor pentru mari proiecte de infrastructură, cum este și Autostrada Moldovei, precum și pentru alte investiții care să îmbunătățească viața oamenilor.
La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!”, a transmis prefectul Teofil Cioarbă.
La bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza au fost depuse coroane de flori, de către prefectul Teofil Cioarbă, primarul Gabriel Lazany, vicepreședintele Consiliului Județean, Dan- Claudiu Tămaș și subprefectul Eugen Curteanu, în numele comunității din Bistrița-Năsăud, dar și de către conducerea Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan".
După defilarea Gărzii de onoare pe acordurile muzicii militare, în aplauzele participanților, bistrițenii s-au prins în Hora Unirii, probabil momentul cel mai așteptat.
La eveniment, alături de conducerea Brigăzii Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan", au fost vicepreședintele Camerei Deputaților – Daniel Suciu, primarul Gabriel Lazany, prefectul Teofil Cioarbă, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – Dan-Claudiu Tămaș, deputatul Andrei Csillag, secretarii de stat Monica Săsărman și Terente Ciui, subprefectul Eugen Curteanu, viceprimarii municipiului Bistrița – Ștefania Stere și Sorin Hangan, șefi de instituții deconcentrate, inspectori școlari, consilieri municipali și județeni, inspectorii șefi ai instituțiilor militarizate din subordinea MAI, cadre militare în retragere și în rezervă, dar și un public numeros de toate vârstele.
.***
La 24 ianuarie este sărbătorită, în fiecare an, Ziua Unirii Principatelor Române. La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn şi al Ţării Româneşti, după ce la 5/17 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor. Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.